Ce i-au cerut americanii Suveranului Pontif | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Ce i-au cerut americanii Suveranului Pontif

Vizita Papei Francisc în SUA se bucură de o atenţie deosebită nu numai din partea autorităţilor, ci şi a unui mare număr de cetăţeni, iar unii dintre locuitorii capitalei federale s-au decis chiar să apeleze la sprijinul Suveranului pontif pentru rezolvarea unei probleme cu care se confruntă în viaţa de zi cu zi: întârzierile de la metrou, scrie agerpres.ro.
Prin urmare, ei au lansat spre semnare pe internet o petiţie în care îndeamnă la acţiune pentru a-l determina pe „Papa să binecuvânteze metroul ca să funcţioneze cu adevărat".
„Dragă Papă, metroul nostru are probleme. Toţi vom fi recunoscători dacă veţi găsi timp să îl binecuvântaţi în cursul vizitei dumneavoastră. Poate are nevoie de o binecuvântare papală", afirmă textul, care adunase peste 3.000 de semnături până ieri dimineaţă.

Nu lăsaţi pe mâine ce puteţi face azi!

Papa Francisc efectuează o vizită istorică de şase zile în SUA, el fiind primit „ca un erou" la Casa Albă, de preşedintele american, Barack Obama, care mizează pe sprijinul Şefului Bisericii catolice în două dosare-cheie ale agendei sale - Cuba şi schimbările climatice.
În discursul său, Obama a adus un omagiu „mesajului de pace" al suveranului pontif, „sursă de inspiraţie pentru atâţia oameni în lume".
„Ca fiu al unei familii de imigranţi, sunt fericit să fiu oaspete al acestei ţări, care a fost în mare parte construită de familii similiare", a răspuns Papa în limba engleză, aluzie la controversa politică legată de imigraţia hispanică în SUA. În ceea ce priveşte lupta împotriva schimbărilor climatice, prioritate a administraţiei Obama, Suveranul pontif a insistat asupra urgenţei unei lupte „ce nu poată fi lăsată în seama generaţiei viitoare". În acelaşi timp, el a pledat pentru „schimbările care se impun în vederea unei dezvoltări durabile şi integrale". „O asemenea schimbare cere din partea noastră ca, în mod serios şi responsabil, să luăm în considerare (...) milioanele de persoane care trăiesc într-un sistem care le-a marginalizat".

A treia vizită la Casa Albă

Este a treia vizită efectuată de un Suveran pontif la Casa Albă, după cea a lui Ioan Paul al II-lea în 1979, în mandatul lui Jimmy Carter, şi cea a lui Benedict al XIV-lea în 2008, când preşedinte era George W. Bush.
În zilele următoare, papa, aflat pentru prima dată pe teritoriul SUA, se va întâlni cu imigranţi, oameni fără adăpost, deţinuţi. La New York, va prezida o ceremonie ecumenică pe locul fostului World Trade Center, împotriva terorismului şi în favoarea respectului între religii, iar la Philadelphia, o întâlnire mondială a familiilor catolice, în prezenţa unui milion şi jumătate de persoane.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro