S-au scurs 4 ani de când ziarul "Obiectiv - Vocea Brăilei" a inițiat o nouă rubrică, "Vorbe din Duh", menită să ne facă pentru o clipă să ne oprim! Să ne oprim, să ne liniștim și să reflectăm la ce este Viața, ce este Adevărul, care este Calea. Am fost însoțiți de prof. Daniel Voinea, un dascăl, un mentor, un om minunat pentru cei care îl cunosc. Daniel Voinea a absolvit Teologia la Sibiu, dar și Facultatea de Filozofie la Iași și predă științe socio-umane la Liceul de Artă Hariclea Darclee.
Este cu neputință a-L trăda pe Dumnezeu, pentru că este cu neputință orice atac asupra Iubirii. Dar cel ce simte vinovăție (fie pentru sine, fie asupra altora), o face crezând că l-a trădat cumva pe Dumnezeu. Deși este o iluzie grea, recunoașterea este așa de dificil de acceptat, încât preferă să o reflecte asupra sa ori a semenilor, gândind, apoi, că prețul unei asemenea trădări nu poate fi decât moartea.
Dar Dumnezeu nu poate fi trădat, nici nu cere un preț de sacrificiu pentru iluziile încâlcite ale celui separat temporar de El. Iubirea nu cere nimic, pentru că are tot. Ceea ce este.
Credința în moarte nu este de la Dumnezeu, nici pedeapsă nu vede Iubirea pentru ceva. Dar Dumnezeu nu te alungă de la ceea ce îți dorești singur.
Hristos nu a murit. Așa ți-a arătat adevărul.
„Iisus i-a zis: Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa. Nimeni nu vine la Tatăl Meu decât prin Mine.
Dacă M-aţi fi cunoscut pe Mine, şi pe Tatăl Meu L-aţi fi cunoscut; dar de acum Îl cunoaşteţi pe El şi L-aţi şi văzut.
Filip I-a zis: Doamne, arată-ne nouă pe Tatăl şi ne este de ajuns.
Iisus i-a zis: De atâta vreme sunt cu voi şi nu M-ai cunoscut, Filipe? Cel ce M-a văzut pe Mine a văzut pe Tatăl. Cum zici tu: Arată-ne pe Tatăl?
Nu crezi tu că Eu sunt întru Tatăl şi Tatăl este întru Mine? Cuvintele pe care vi le spun nu le vorbesc de la Mine, ci Tatăl - Care rămâne întru Mine - face lucrările Lui.
Credeţi Mie că Eu sunt întru Tatăl şi Tatăl întru Mine, iar de nu, credeţi-Mă pentru lucrările acestea.
Adevărat, adevărat zic vouă: cel ce crede în Mine va face şi el lucrările pe care le fac Eu şi mai mari decât acestea va face, pentru că Eu Mă duc la Tatăl.
Şi orice veţi cere întru numele Meu, aceea voi face, ca să fie slăvit Tatăl întru Fiul.
Dacă veţi cere ceva în numele Meu, Eu voi face.
De Mă iubiţi, păziţi poruncile Mele.
Şi Eu voi ruga pe Tatăl şi alt Mângâietor vă va da vouă ca să fie cu voi în veac,
Duhul Adevărului, pe Care lumea nu poate să-L primească, pentru că nu-L vede, nici nu-L cunoaşte; voi Îl cunoaşteţi, că rămâne la voi şi în voi va fi!
Nu vă voi lăsa orfani: voi veni la voi.
Încă puţin timp şi lumea nu Mă va mai vedea; voi însă Mă veţi vedea, pentru că Eu sunt viu şi voi veţi fi vii.”
(Sfânta Evanghelie după Ioan, XIV, 6-19)