Ce spun galatenii | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Ce spun galatenii

Alexandra Popescu, Colegiul National "Vasile Alecsandri" Galati: "Eu cred ca unirea celor doua orase ar fi benefica, dar numai daca s-ar renunta la neintelegerile dintre galateni si braileni. Decizia ramine, desigur, la latitudinea celor desemnati pentru stabilirea viitorului, dar si la cea a locuitorilor, de a caror parere ar trebui sa se tina cont".
Cornelia Stan, Colegiul National "Costache Negri", Galati: "In opinia mea, Braila si Galatiul nu se vor uni, desi aceasta tendinta o tot auzim pe la stiri de citiva ani buni. Doar pentru ca distanta dintre cele doua orase e foarte mica, nu cred ca ar fi cel mai puternic factor pentru fuzionarea celor doua. Mai degraba, orasul Galati are tendinta de a se extinde spre partea de nord".
Cristi Moise, Colegiul National "Vasile Alecsandri", Galati: "In primul rind e criza economica, si pentru o vreme buuuna nu vom vorbi de nici un fel de dezvoltare. In al doilea rind, orasele nu se vor uni din cauza prea multor conflicte de interese (politico-economice) si de orgolii (indeosebi din partea brailenilor)".
Maria Birsan, Colegiul National "Vasile Alecsandri", Galati: "Eu cred ca orasele Galati si Braila se vor dezvolta separat, asta daca se vor dezvolta in viitorul apropiat. Oamenii care conduc aceste doua orase sint axati pe interesul propriu si nu cred ca vreodata vor face ceva ca sa se ajute reciproc".
Anca Balaban, Colegiul National "Vasile Alecsandri", Galati: "Prevad o unire a oraselor Galati si Braila. Cred ca primii pasi s-au facut deja prin construirea cartierului atit de disputat intre cele doua orase. Nu ma astept la o unire administrativa, ci mai degraba la un parteneriat economic".
Romana Chirita, Colegiul National "Vasile Alecsandri", Galati: "Distanta foarte mica dintre cele doua orase si urbanizarea intensiva din zilele noastre va duce inevitabil la unirea celor doua orase. Deja sint proiecte de a construi un cartier intre Galati si Braila, cartier care astfel le va lega, formindu-se un singur oras. Daca vor fi beneficii sau nu este cam greu de spus momentan".
Mihai Ganea, Colegiul National "Vasile Alecsandri", Galati: "Unirea Galatiului cu Braila va aduce numai beneficii. Cu siguranta ca acest lucru se va intimpla mai devreme sau mai tirziu, ca urmare a dezvoltarii firesti a celor doua localitati. Este necesara, insa, o investitie consistenta a statului si a autoritatilor locale atit pe plan financiar, cit si pe plan logistic. Nu stiu citi dintre noi ar incredinta un proiect de o asemenea anvergura autoritatilor din ziua de azi".

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro