Ce ziceţi, domnule primar, vă băgaţi? | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Ce ziceţi, domnule primar, vă băgaţi?

Indiscutabil, primarul care va schimba faţa Centrului Vechi va rămâne în istoria Brăilei. Sigur, o asemenea realizare nu vine peste noapte, dar acum, mai mult decât oricând în cei 26 de ani de după Revoluţie, există premisele unei reuşite. În primul rând, a cam trecut vremea revendicărilor şi a mafiei imobiliare. La acest moment se ştie în mare parte cine-s proprietarii imobilelor de patrimoniu. Din luna iulie a.c. este şi legislaţie care permite implicarea primăriei în reabilitarea faţadelor chiar dacă respectivele clădiri nu sunt proprietatea municipalităţii. Totodată, există tot legal posibilitatea de a sancţiona drastic, prin impunerea unor impozite până la 5 ori mai mari, proprietarii care nu fac niciun gest de a se aşeza la masa negocierilor cu autorităţile locale în sensul găsirii unor soluţii viabile pentru salvarea clădirilor de patrimoniu. Mai mult decât atât, în Brăila, în Centrul vechi, sunt multe imobile care aparţin chiar primăriei. Sigur, ele sunt populate cu chiriaşi, în majoritate asistaţi social, care plătesc nişte „firfirei” pentru un acoperiş deasupra capului în buricul tărgului. Pun pariu că printre aceştia sunt la fel de mulţi care au datorii la plata chiriei. Cu alte cuvinte, mutarea lor într-un alt spaţiu care le-ar permite inclusiv să spargă seminţe, să facă grătare sau să-şi spele jegurile de covoare în plină stradă este o soluţie, pe cât de legală pe atât de corectă, în raport cu brăilenii care visează frumos când e vorba despre Centrul Vechi.

Ei bine, fostul viceprimar Alexandru Dănăilă susţine că a fost identificat un spaţiu corespunzător în zona Cimbrului şi că în acest an există şi o alocare în bugetul municipalităţii de 600.000 euro pentru întocmirea studiului de fezabilitate şi proiectului tehnic. „Acesta (imobilul- n.a) urma să fie făcut din elemente uşoare, prefabricate, astfel încât să poată fi terminat în decurs de câteva luni. Ce s-a mai întâmplat cu acest proiect nu ştiu. Eu am venit atunci cu ideile, dar de partea practică s-a ocupat Executivul din cadrul Primăriei, adică Direcţia de Patrimoniu, Direcţia Tehnică şi Instituţia Arhitectului Şef“, a declarat zilele trecute Dănăilă. Mai mult decât atât, acelaşi Dănăilă susţine ca s-a făcut inventarierea clădirilor din Centrul Vechi şi că această situaţie a fost predată tot Direcţiei de Patrimoniu. Stupoare! Actualul viceprimar Alexandru Jantea afirmă că „la Direcţia de Patrimoniu nu există o astfel de situaţie”. Cine minte?

Noi nu vom lăsa lucrurile aşa, bălmăjite. Cu atât mai mult cu cât planurile de viitor pe tema Centrului Vechi sună cam aşa: „Deocamdată, discutăm la nivel de principiu. Există un regulament în lucru, dar nu s-a stabilit nimic concret. Avem acea lege adoptată în luna iulie care ar permite Primăriei să investească bani de la bugetul local în reabilitarea clădirilor urmând să îi recupereze ulterior, dar trebuie să vedem dacă posibilităţile financiare ale municipalităţii pot acoperi astfel de investiţii. Aceste aspecte trebuie discutate cu toţi consilierii locali,  pentru a ajunge la o variantă agreată de toată lumea”, ne-a declarat viceprimarul Jantea. Care „toată lumea”, domnule viceprimar? Toată lumea înseamnă cei 27 de consilieri municipali? Păi, consultaţi populaţia Brăilei dacă vreţi să aflaţi ce vrea toată lumea. Nu numai dumneavoastră, între dumneavoastră, să ne decideţi soarta noastră, a tuturor şi să ne lăsaţi în aceeaşi mocirlă de zeci de ani pentru că nu aţi găsit „o variantă agreată de toată lumea”. Sau pentru că toţi cei care s-au perindat la cârma Primăriei nu au avut suficientă fermitate ca să ia taurul de coarne şi să facă ordine în Centrul Brăilei. Dar, atenţie!, ceilalţi primari n-au avut legea de partea lor. Au găsit scuze cât de cât credibile! Acum însă nu mai ţine! Chiar se poate! Şi nu zice nimeni că trebuie să reabilitaţi toate faţadele dintr-odată! Dar într-un mandat de primar s-ar putea vedea cu ochiul liber buna-intenţie dacă actuala administraţie ar lăsa vechile metehne deoparte şi s-ar pune pe treabă. Ce ziceţi domnule primar Marian Dragomir, vă băgaţi?

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro