Cea mai mare pensie din Braila este de 62 de milioane de lei | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Cea mai mare pensie din Braila este de 62 de milioane de lei

62.180.000 lei - aceasta este cea mai mare pensie din Braila, aflata in plata. Nu este o pensie a unui asigurat al sistemului public de pensii, ci este una de serviciu, ai caror beneficiari sint judecatorii, procurorii, asistentii Inaltei Curti de Casatie si Justitie si Curtii Constitutionale si personalul de specialitate juridica asimilat judecatorilor si procurorilor. Pensiile acestora sint suportate din bugetul de stat, prin bugetele Consiliului Superior al Magistraturii, Inaltei Curti de Casatie si Justitie si Ministerului Justitiei, dupa caz. De cealalta parte, in Braila, cea mai mare pensie din sistemul public de pensii este una de limita de virsta, in cuantum de 23.880.000 lei, in timp ce cea mai mica pensie in plata este una de urmas, in cuantum de 140.000 lei, urmata de una pentru limita de virsta, de 180.000 lei. Pensia medie in judetul nostru este de 3.150.000 lei si a inregistrat o majorare de 20,02%, in urma procesului de evaluare in vederea recalcularii pensiilor.

Mai putin de jumatate dintre pensionarii braileni au cistigat in urma evaluarii

Procesul de evaluare in vederea recalcularii pensiilor, demarat in toamna anului 2004, a ajuns la final. Deoarece scopul acestuia nu a fost unul de majorare a pensiilor, ci unul de asigurare a unui raport de echitate intre toti beneficiarii sistemului public de pensii, la Braila au avut de cistigat mai putin de jumatate dintre pensionari. Pe parcursul tuturor celor patru etape au fost evaluate 58.731 de dosare si doar 26.004 dintre titularii acestora (44,28%) au obtinut un punctaj mai mare decit cel aflat in plata si in consecinta au primit sume suplimentare.
Prin procesul de recalculare a pensiilor a fost determinat punctajul mediu anual, potrivit formulei de calcul introdusa de Legea 19/2000, pentru toate pensiile provenite din fostul sistem al asigurarilor sociale de stat. In acest mod, toate pensiile sint stabilite dupa principiile aceleiasi legi, indiferent de data pensionarii si indiferent de legislatia care a fost aplicata la momentul stabilirii initiale, fiind calculate pe baza salariilor si a sporurilor cu caracter permanent din toata perioada de activitate a fiecarui pensionar. In baza adeverintelor prezentate pe pensionari, in urma procesului de evaluare cea mai insemnata crestere a fost inregistrata in cazul pensiilor de invaliditate gradul III (cu 55,10%), urmata de pensiile de urmasi (28%), de invaliditate gradul II (24,05%), limita de virsta cu vechime incompleta (21,66%) si limita de virsta cu vechime integrala (17,15%). "In baza Legii 3/1977, pensia de invaliditate se calcula in functie de vechime, iar gradul III reprezenta 65% din pensia de invaliditate gradul I. Acum, facindu-li-se evaluarea pe baza salariilor, daca au avut o vechime mai mare, au cistigat, plus ca perioada de invaliditate este considerata stagiu de cotizare. Ei erau cei mai defavorizati si aveau pensii de pina la 1,5 milioane de lei. N-au cistigat cei din categoria pensiilor de limita de virsta cu vechime integrala in munca pentru ca ei au beneficiat, de-a lungul timpului, de recorelari, marindu-li-se astfel punctajul cu un numar suplimentar de puncte. Acesta este si motivul pentru care numarul celor care au avut de cistigat in urma evaluarii este destul de mic", a precizat Sorin Enache, director executiv al Casei Judetene de Pensii (CJP) Braila.
In urma recalcularii, 3.826 de persoane au obtinut cresteri ale pensiei cu pina la 10 lei (RON), 12.136 persoane cresteri intre 10 - 50 lei (RON), 6.576 intre 50 - 100 lei (RON) si 3.466 peste 100 lei (RON). Cei care, in urma evaluarii, au inregistrat o scadere a punctajului mediu anual fata de cel aflat in plata, vor primi aceeasi pensie dar, la urmatoarele indexari, va exista posibilitatea ca pensia lor sa ramina aceeasi sau sa creasca cu un procent mai mic.
Desi procesul de evaluare in vederea recalcularii pensiilor s-a incheiat, in situatia in care pensionarii vor depune acte doveditoare care contin elemente noi, in temeiul carora sa solicite modificarea drepturilor recalculate initial, acestea vor fi revizuite. Actele doveditoare pot fi depuse in termen de 3 ani de la data recalcularii, drepturile modificate acordindu-se retroactiv de la data deciziei de recalculare initiala.

Indexarea de la 1 ianuarie 2006 nu va fi simtita de toti pensionarii

Majorarea de la 1 ianuarie 2006 a valorii punctului de pensie nu va fi simtita de toti pensionarii, deoarece se va tine cont de rezultatul procesului de evaluare in vederea recalcularii pensiilor. Din rezultatele procesului, cele 26.004 persoane care au inregistrat o majorare a pensiei vor simti integral, in bani, aceasta indexare. Problema apare in situatia celor care au obtinut un punctaj mai mic decit cel aflat in plata. In cazul acestora, desi pensia a ramas la fel, punctajul a scazut. Astfel, majorarea de 9,3% i-ar putea aduce exact la nivelul pentru care ei, acum, primesc pensie. De asemenea, mai exista si varianta in care procentul de 9,3% i-ar aduce la nivelul in care sint in plata si chiar ar depasi cu putin acest nivel. Acestia vor simti si in bani majorarea, dar nu integral, ci in functie de procentul cu care au depasit.
"La momentul de fata, valoarea punctului de pensie este de 295 lei (RON), dar incepind cu data de 1 ianuarie valoarea actuala se va majora cu 9,3%, ajungind la 323 lei (RON). Sa luam cazul unei persoane care, inainte de evaluare, avea o pensie de 400 lei (RON) si un punctaj de 1,35. Daca, dupa evaluare, punctajul rezultat a fost de 1,31, pensia a ramas aceeasi, dar urmatoarele indexari se vor aplica pentru noul punctaj. In urma majorarii de 9,3% asupra punctului de pensie, punctajul pe care il are in plata, de 1,31 se inmulteste cu 323 lei (RON) si rezulta o crestere de la 400 lei (RON) la 424 lei (RON). Dar exista si situatii in care nu va cistiga nimic. De exemplu, un pensionar avea inainte de evaluare o pensie de 356 lei (RON) si un punctaj de 1,20. Dupa evaluare i-a rezultat un punctaj de 1,04, adica mai mic decit cel aflat in plata. Aplicind 1,04 la valoarea noua a punctului de pensie, de 323 lei (RON), i-a iesit o pensie de 337 lei (RON), mai mica decit cea aflata in plata. Si in aceasta situatie pensia ramine la fel, iar persoana respectiva va primi bani in plus dupa mai multe indexari", a mai adaugat Sorin Enache, director executiv al CJP Braila.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro