Ceartă ca la uşa bisericii | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Ceartă ca la uşa bisericii

Iar prima victimă sigură a conflictului este chiar biserica aflată în dispută, care începe să se năruiască sub privirile tuturor. Înţeleg că asociaţia comunităţii elene ar fi făcut rost chiar şi de banii necesari, dar îi ţine blocaţi pe undeva, până ajunge proprietară a bisericii. De cealaltă parte, nici instituţia Bisericii în sine nu are mare tragere de inimă să cheltuiască banii pentru renovarea clădirii, din moment ce nu o are în proprietate. Aceste puncte de vedere ar fi fost de înţeles dacă la mijloc era vorba despre vreun sediu, o clădire "civilă" ori vreun spaţiu comercial sau de birouri. Aşa, însă, zău dacă pricep care e miza reală a acestei dispute. Sincer, pentru ce o avea nevoie Comunitatea Elenă să devină proprietară în acte a Bisericii greceşti? O vinde, o demolează şi face vreun mall în locul ei sau vreun complex rezidenţial? O fi vrând să-şi construiască un sediu de fiţă şi vor să gireze cu biserica la bancă? O vrea s-o închirieze, să pună taxă la intrare sau să-şi ia comision din coliva enoriaşilor? O vrea parte din taxele încasate de preoţi? Serios, care ar putea fi şmecheria de a-şi consuma Comunitatea Elenă timpul, banii şi energia prin tribunale pentru a se alege cu dreptul de proprietate pe biserică, pentru că eu, unul, nu văd niciuna?! Dacă tot au avut sau mai au banii necesari renovării, nu era suficient să-i şi dea pentru restaurarea clădirii, în schimbul amplasării unei plăcuţe decorative la intrarea în biserică, pe care să se menţioneze "Lăcaş de cult restaurat cu ajutorul Comunităţii Elene din Brăila"?

La fel, nici dârzenia Bisericii Ortodoxe de a se război pentru un titlu de proprietate nu are prea multă justificare. De fapt, e ca şi cum doi vecini se bat pentru copacul din faţa blocului, fără ca vreunul dintre ei să se mai agite să-l şi îngrijească, pentru că nu s-a stabilit încă al cui este cu exactitate. Şi, din moment ce oricum nimeni nu cheltuia bani din propriul buzunar, n-ar fi fost firesc să se renoveze Biserica întâi şi abia apoi să se târască prin tribunale? Nu de alta, dar tot acest conflict lasă să se vadă prea multă înverşunare şi prea puţină "luminare", din cauza căreia nu se mai vede adevărata problemă: biserica se degradează şi, cu cât trece mai mult timp, cu atât va fi nevoie de mai mulţi bani pentru investiţii. Asta dacă nu cumva adevărata miză a conflictului nu are nimic de a face cu sfinţenia, ci cu ceva mult mai lumesc: banii pe care îi va câştiga firma care se va ocupa de renovarea bisericii, firmă care trebuie agreată de una dintre părţile aflate în conflict.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro