Cel putin 39 morti, dupa o explozie produsa intr-o mina din Ucraina | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Cel putin 39 morti, dupa o explozie produsa intr-o mina din Ucraina

Cel putin 39 persoane au murit si alte 51 sint date disparute duminica, din cauza unei explozii produse in urma acumularii de gaze intr-o mina din Donetk, oras situat in estul Ucrainei, a anuntat Ministerul ucrainean pentru Situatii de Urgenta, relateaza AFP.
"Treizeci si noua de cadavre au fost descoperite (...) Soarta a 51 de mineri ramine necunoscuta", a declarat ministerul intr-un comunicat, adaugind ca 27 de mineri au fost spitalizati, dintre care unul se afla in stare grava.
Bilantul precedent mentiona moartea a 33 persoane si disparitia altor 57.
In total, 31 de mineri lucrau in zona afectata de incident, iar 457 in intreaga mina.
Aproximativ 300 de persoane au fost aduse deja la suprafata, iar evacuarea celorlalte este in curs de desfasurare, a declarat responsabilul regional al departamentului pentru protectia muncii, Mikola Maleiev.
Explozia, ale carei cauze ramin necunoscute pentru moment, s-a produs in jurul orei locale 03.11 (03.11 ora Romaniei) in mina Zasiadko, afectata si in trecut de explozii mortale.
Un numar de 65 de echipe de salvare si 21 de echipe medicale au ajuns la locul incidentului, potrivit ministerului.
"Lucrarile sint complicate, deoarece incidentul a afectat sistemul de ventilatie" din puturi, a explicat Maleiev.
In cursul diminetii, mai multe rude ale minerilor, cu fetele ingrijorate, s-au deplasat la locul dramei. Majoritatea nu isi puteau retine lacrimile.
"Destest minele acestea!", a declarat o femeie, cu ochii in lacrimi. Avind aproximativ 50 de ani, ea incerca sa obtina prin telefon informatii despe rudele ei.
Accidente similare au provocat deja, in ultimi ani, zeci de victime in mina Zasiadko, unde lucreaza circa 10.000 de persoane si care produce intre 8.000 si 10.000 de tone de carbune pe zi.
In 1999 o explozie generata de acumularea de gaze a provocat moartea a 50 de mineri.
In august 2001, 55 de persoane au murit intr-un incident similar, in timp ce alte 20 au disparut intr-un incendiu in 2002.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro