Cele mai căutate mărci de mașini second hand | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Cele mai căutate mărci de mașini second hand

Românii au renunțat să își înmatriculeze mașinile în prima lună a anului, în condițiile în care timbrul de mediu a fost anulat de la 1 februarie 2017.

 

În prima lună a acestui an s-a înregistrat a scădere masivă a numărului de automobile uzate înmatriculate, cu 53,2% până la 7.708 unităţi, în timp ce înmatriculările de maşini noi au crescut cu aproape 22%, potrivit datelor publicate de Direcţia Regim Permise Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor (DRPCIV).

Evoluţia este una aşteptată, în contextul în care mulţi cumpărători au amânat înmatriculările înainte de eliminarea, de la 1 februarie, a timbrului de mediu.

Valoarea timbrului de mediu poate depăşi 1.000 de euro în cazul unui automobil uzat, ceea ce creşte considerabil preţul de vânzare. Guvernul a decis anul trecut eliminarea timbrului de mediu de la 1 februarie, ceea ce i-a făcut pe mulţi cumpărători să amâne decizia de cumpărare sau înmatriculare a unui automobil.

Numărul total al maşinilor înmatriculate în ianuarie a ajuns la 14.767, cu 33,7% mai puţin decât în aceeaşi lună a anului trecut.

În ceea ce priveşte automobilele uzate, Volkswagen conduce în continuare şi în prima lună a acestui an, cu 2.159 unităţi (-54,85% faţă de ianuarie 2017). În clasament urmează Opel cu 991 unităţi (-61,6%), BMW cu 810 maşini (-35%) şi Ford cu 749 unităţi (-60,9%).

În schimb, datele arată un avans cu 21,7% al înmatriculărilor de maşini noi în prima lună a acestui an, până la 7.059, acestea ajungând la 49,2% din numărul total.

Evoluţia din ianuarie continuă creşterea solidă din 2016, când înmatriculările de autoturisme noi în România au crescut cu 17%, la 94.924 de unităţi.

Lider pe segmentul maşinilor noi rămâne, în ianuarie, Dacia, cu 2.159 de unităţi (+14,4% faţă de ianuarie 2015). Brandul românesc este urmat de Volkswagen, cu 824 unităţi (+57,6%), Skoda cu 645 unităţi (+43,3%) şi Renault cu 626 unităţi (+56,9%).

Trei automobile din patru înmatriculate anul trecut în România au fost second hand, piaţa automobilelor la mâna a doua crescând în 2016 cu 18,6%, până la 297.290 de unităţi.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro