Cele mai mari salarii la stat sunt la ORNIS şi Ministerul de Externe | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Cele mai mari salarii la stat sunt la ORNIS şi Ministerul de Externe

Oficiul Registrul Naţional al Informaţiilor Secrete (ORNIS) şi Ministerul Afacerilor Externe (MAE) sunt instituţiile de stat care au în grilă cele mai mari salarii, de 15.130 lei, respectiv 14.615 lei, potrivit unui document transmis sindicatelor de Ministerul Finanţelor Publice (MFP).

În document se precizează că "unele funcţii la Ministerul Afacerilor Externe sunt prevăzute cu salarii în valută, exprimate în lei, fără a avea un corespondent cu funcţiile utilizate în ţară". De asemenea, funcţiile de conducere nu includ indemnizaţii de conducere, iar sporurile nu sunt introduse în salariu.

Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) se află pe poziţia a treia în clasamentul instituţiilor bugetare după valoarea celui mai ridicat salariu acordat, de 11.733 lei. Pe locul patru după salariul maxim anunţat în grilă este Ministerul Întreprinderilor Mici şi Mijlocii, Comerţului şi Mediului de Afaceri, cu 11.665 lei, urmat de Curtea Constituţională, unde salariul maxim este de 11.350 lei.
Preşedintele României are un salariu de 9.555 lei.

La Camera Deputaţilor, Senatul României, Cancelaria Primului-Ministru şi Consiliul Concurenţei, cel mai mare salariu acordat este de 8.817 lei.

La Ministerul Turismului, salariul maxim este de 8.563 lei, se mai arată în document.

Cel mai mare câştig salarial la Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (CNSAS) este 7.643 lei, identic celui salariului maxim acordat la Academia Română.

Agenţia Naţională de Integritate (ANI) are în grilă un salariu maxim de 4.863 lei.

La Serviciul de Pază şi Protecţie (SPP), salariul maxim este de 2.325 lei, iar la Serviciul de Telecomunicaţii Speciale (STS), acesta este de 2.160 lei.

Potrivit aceluiaşi document, Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii acordă un salariu maxim de numai 1.650 lei.

Zece instituţii bugetare au în grilă salarii minime sub 600 lei

Salariul minim acordat în zece instituţii bugetare se află sub nivelul salariului minim stabilit la nivel naţional, de 600 lei. Este vorba de Ministerul Apărării Naţionale, unde salariul minim este de 536 lei, conform documentului transmis sindicatelor de Finanţe.
Patru instituţii de stat - respectiv Cancelaria Primului-Ministru, Ministerul Sănătăţii, Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale şi Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii - au în grilă un salariu minim de 563 lei.
La Ministerul Culturii, Cultelor şi Patrimoniului Naţional, salariul minim este de 578 lei, la Ministerul Educaţiei - 590 lei, la Ministerul Turismului - 595 lei. Academia Română şi Ministerul Tineretului şi Sporturilor au salarii minime de 599 lei, se arată în "analiza nivelului maxim şi minim de salarizare pe ordonatori principali de credite".
În schimb, cel mai mare salariu minim se află în grila Avocatului Poporului, de 3.028 lei, însă instituţia are doar şase posturi.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro