Centrul de Transfuzie Sanguină Brăila, modernizat de Fundaţia Vodafone | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Centrul de Transfuzie Sanguină Brăila, modernizat de Fundaţia Vodafone

• centrul brăilean urmează să fie dotat cu aparatură medicală performantă în cursul acestui an • acesta a fost cuprins în programul “O şansă pentru viaţă”, implementat de Fundaţia Vodafone România în parteneriat cu Asociaţia React

 

Centrul de Transfuzie Sanguină Brăila a fost inclus într-un program ce vizează modernizarea centrelor de acest tip din toată ţara. Programul se numeşte “O şansă pentru viaţă”, fiind derulat în cadrul unui parteneriat dintre Fundaţia Vodafone România şi Asociaţia React, scrie site-ul capital.ro. Concret, centrul brăilean va fi dotat în acest an cu echipamente medicale moderne.

Programul “O şansă pentru viaţă” a fost început în anul 2008. În 2014, centrul de transfuzie sanguină din Bucureşti a fost renovat, în 2015 au urmat alte 7 localităţi, printre care se numără Iaşi, Cluj, Suceava şi Târgu Jiu, iar anul trecut încă 10 localităţi. Fundaţia Vodafone România a investit 576.000 euro şi va ma investi în acest an încă pe atât pentru modernizarea restului de 24 de centre rămase în întreaga ţară: Ploieşti, Târgovişte, Galaţi, Deva, Satu-Mare, Brăila, Miercurea-Ciuc, Reşiţa, Zalău, Râmnicu-Vâlcea, Baia Mare, Piteşti, Botoşani, Alexandria, Craiova, Bârlad, Tulcea, Focşani, Piatra Neamţ, Sibiu, Bacău, Câmpulung, Oradea şi Timişoara. Dintre acestea, doar opt vor fi renovate, iar celelalte vor fi dotate cu echipamente medicale moderne, printre care şi centrul de transfuzie sanguină din Brăila.

“Odată cu cele 24 de centre în care vom merge în 2017, vom încheia programul de modernizare a tuturor centrelor de transfuzie sanguină din ţară. Ne-am îndeplinit astfel promisiunea făcută în urmă cu trei ani, când am demarat acest program. Renovarea şi dotarea cu echipamente medicale a centrelor de transfuzii reprezintă una din priorităţile de investiţie ale fundaţiei în domeniul sănătăţii. Acest domeniu este unul din cei patru piloni strategici ai activităţii noastre, alături de educaţie, servicii sociale şi voluntariat”, a declarat Angela Galeţa, director Fundaţia Vodafone România, citată de capital.ro.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro