"Nu am văzut piesa, dar în calitate de ministru şi ca om de cultură nu sunt de acord cu nicio formă de control asupra unui act cultural, indiferent despre ce ar fi vorba. Indiferent ce ar conţine o piesă de teatru, este un act cultural şi trebuie respectat ca atare", consideră demnitarul.
Piesa de teatru "Blonda, chiorul şi piticul" a avut premiera la Sala Dalles, sâmbătă, 14 mai. Autorul şi regizorul piesei, Ştefanis Lupu, afirmă că, înainte de premieră, directoarea Sălii Dalles, Iustina Cornel, i-ar fi spus că trebuie să schimbe titlul piesei şi pe unul dintre actori, care ar semăna cu şeful statului, în caz contrar piesa urmând să nu se mai joace. "Eu sunt pusă de ei, cu spectacolul ăsta m-aţi terminat", susţine regizorul că i-ar fi zis directoarea.
