Cercetat in stare de libertate pentru loviri cauzatoare de moarte | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Cercetat in stare de libertate pentru loviri cauzatoare de moarte

Autor al unei agresiuni petrecute in ziua de 29 iulie 2006, in satul Scarlatesti, comuna Ciresu, Mitica N., de 26 de ani, este in prezent cercetat in stare de libertate pentru savirsirea infractiunii de loviri cauzatoare de moarte (LCM).
Potrivit Biroului de Presa al IPJ Braila, in seara zilei de 31 iulie a. c., ora 22.30, Isabela D. din Bucuresti a sesizat Postul de Politie Ciresu, anuntind ca tatal sau, Neculai N., in virsta de 64 de ani, din satul Scarlatesti, a fost victima unei agresiuni petrecute cu doua zile mai inainte. Astfel, in ziua de 20 iulie 2006, in jurul orei 14.00, pe fondul consumului de alcool si a unei discutii in contradictoriu, batrinul a fost impins de nepotul sau Mitica N., din aceeasi localitate, victima dezechilibrindu-se si cazind cu capul de asfalt. Initial, Neculai N. a fost internat la Spitalul Judetean de Urgenta Braila, cu traumatism cranio-cerebral dar, din cauza agravarii starii de sanatate, a fost transportat la Spitalul "Sf. Andrei" Galati - Sectia Neurochirugie, culmea, fara a fi sesizata politia. Dupa patru zile de agonie, in ziua de 2 august 2006, ora 22.30, Neculai N. a decedat, medicii neputind sa-i salveze viata. Fapta comisa de Mitica N. constituie "loviri si alte vatamari cauzatoare de moarte" (art. 181 Cod Penal). Agresorul a fost prezentat, ieri, Parchetului de pe linga Tribunalul Braila cu propunere de arestare preventiva, insa instanta a respins aceasta propunere, invinuitul urmind a fi cercetat in stare de libertate.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro