Artista, care avea mai multe probleme grave de sănătate, era internată în spital de vineri, din cauza unei insuficienţe respiratorii.
La sfârşitul lunii septembrie, reprezentanţii cântăreţei au anunţat că aceasta a pus punct carierei, anulându-şi astfel concertele pe care urma să le susţină, inclusiv cele trei programate pentru octombrie în România.
"Pacientei i s-a identificat tensiune ridicată, diabet zaharat cu pericol de insuficienţă renală, pe un fond predispus la un atac cerebral, motiv pentru care am recomandat repaus total", au declarat, în septembrie, medicii de la American Hospital din Paris.
Cesaria Evora a intrat în lumea muzicală la vârsta de 20 de ani, însă popularitatea mondială şi-a câştigat-o abia spre finalul anilor '80, odată cu lansarea albumului "La Diva Aux Pieds Nus" (Diva Desculţă). Titlul discului a fost dat de faptul că artista a concertat întotdeauna cu picioarele goale, în semn de solidaritate cu femeile şi copiii săraci din ţara sa. Stilul său muzical, care a făcut-o cunoscută în toată lumea, poate fi descris drept un mix de blues şi fado portughez.
