CFR Cluj, la al doilea eşec acasă | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

CFR Cluj, la al doilea eşec acasă

FC Braşov a învins pe CFR Cluj cu scorul de 2-1 (1-1), luni seara, în deplasare, într-un meci din etapa a 13-a a Ligii I de fotbal.
Marian Constantinescu a reuşit o dublă (44 - penalty, 83) prin care a adus prima victorie a stegarilor în deplasare cu CFR în istoria confruntărilor dintre cele două echipe. Formaţia din Gruia deschisese scorul prin georgianul Ghiorghi Ceanturia (6 - penalty).
Cele două formaţii s-au întâlnit în prima ligă de 27 de ori, CFR învingând de 12 ori, FC Braşov de şapte ori, iar opt meciuri s-au încheiat nedecis.
La Cluj-Napoca, CFR a obţinut 10 victorii, trei partide s-au încheiat la egalitate, iar FC Braşov a învins o singură dată, luni seara. Ultimul punct scos de braşoveni in Liga 1 pe terenul clujenilor a fost reuşit în urma cu 39 de ani, pe 23 martie 1975, scor 0-0.
Pentru CFR a fost al doilea eşec acasă în acest sezon şi al treilea în acest campionat. FC Braşov venea după două eşecuri acasă, 2-3 cu CS Universitatea Craiova (în campionat) şi 1-3 cu U Cluj (în Cupa României).

Remiză la Ploieşti

Petrolul Ploieşti a făcut un pas greşit în cursa pentru titlu, remizând acasă cu Oţelul Galaţi, 0-0, luni, într-un meci din etapa a 13-a a Ligii I de fotbal, potrivit agerpres.ro.
Petrolul a avut o bară prin Tamuz în minutul 9. Portarul Oţelului, Hotoboc, s-a remarcat în mai multe rânduri.
Petrolul este neînvinsă de 5 etape, însă acest rezultat este o mare dezamăgire pentru echipa antrenată de Gheorghe Mulţescu. Echipa din Ploieşti are 25 de puncte şi rămâne pe locul 3, nereuşind s-o depăşească pe CFR Cluj.
Oţelul are 7 puncte şi urcă provizoriu pe locul 17, penultimul, depăşind-o pe CSMS Iaşi. Oţelul a marcat doar 5 goluri în actuala ediţie de campionat, având cel mai slab atac.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro