Chiriaşi DSP lăsaţi pe drumuri de un incendiu | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Chiriaşi DSP lăsaţi pe drumuri de un incendiu

Un imobil al Direcţiei Serviciilor Publice, de pe Str. Goleşti, în care locuiesc cu chirie nouă familii, a luat foc, în noaptea de luni spre marţi. Două familii au rămas, practic, fără adăpost, iar alte două au locuinţele serios afectate de fum şi flăcări, dar şi de apa folosită de pompieri pentru stingere. Incendiul a fost provocat de chiriaşul Constantin G. care, potrivit pompierilor, a adormit cu ţigara aprinsă. Cele două camere unde locuiau acesta şi mama lui, Elena I., au fost distruse complet. Constantin G., 32 de ani, a suferit arsuri de gradul II la nivelul antebraţelor şi s-a intoxicat cu monoxid de carbon, iar Elena I., 62 ani, s-a intoxicat cu monoxid de carbon. Cei doi au fost transportaţi la Unitatea de Primiri Urgenţe, de către un echipaj SMURD şi o ambulanţă.

Ieri, DSP a început să repare acoperişul imobilului şi a angajat o firmă pentru refacerea branşamentelor electrice. "Vom încerca să efectuăm reparaţiile cât mai repede, în cele două apartamente care au fost afectate cel mai tare. Cel de unde a pornit incendiul este de nelocuit în momentul de faţă, dar familia respectivă este la spital. Din informaţiile pe care le am, starea bătrânei este critică, însă fiul său este mai bine. Probabil că cei doi nu vor mai fi primiţi în imobilul respectiv. Ei au avut deja un ordin de evacuare, pentru neplata chiriei pe 2008. Datoria se ridica la 13 milioane de lei vechi, dar am recuperat-o prin poprirea pensiei bătrânei. Pe 2009 s-a adunat, din nou, o datorie de circa 8 milioane de lei vechi", ne-a spus directorul Huiu. Se pare că respectivii chiriaşi aveau patima alcoolului. Directorul Emilena Huiu ne-a mai informat că locatarii celuilalt apartament afectat puternic de incendiu sunt plecaţi din oraş. "Ei sunt la ţară în momentul ăsta. Sperăm că, până revin, o să refacem camerele lor", a precizat directorul DSP.

Pompierii brăileni s-au mai confruntat cu un incendiu, luni, în jurul orei 20.00, pe Str. Piaţa Poporului, la locuinţa lui Nicolae C. Acolo, focul a fost provocat de la un coş de fum neprotejat termic faţă de materialele combustibile. Practic, de la burlanul respectiv s-a aprins un perete din stuf tencuit. Incendiul a degradat bunurile din mai multe camere, valoarea prejudiciului fiind evaluată la 1.000 lei. Pompierii au anunţat că locuinţele învecinate nu au fost afectate.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro