Chiriac îl invită pe ministrul Apelor la Brăila, pentru a salva Lacu Sărat | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Chiriac îl invită pe ministrul Apelor la Brăila, pentru a salva Lacu Sărat

• după ce a anunţat că i-a trimis o scrisoare ministrului Apelor şi Pădurilor, Ioan Deneş, în care a avertizat că apa din Lacul Sărat a scăzut foarte mult, preşedintele CJ Brăila, Francisk Chiriac, susţine că vrea să îl invite pe acesta într-o vizită de lucru • Chiriac s-a arătat îngrijorat în privinţa viitorului staţiunii şi spune că este nevoie de o echipă de experţi care să stabilească paşii corecţi ce trebuie urmaţi pentru a nu pierde lacul

 

Preşedintele CJ Brăila, Francisk Chiriac, a lansat al doilea apel public către ministrul Apelor şi Pădurilor, Ioan Deneş, privind nivelul scăzut al Lacului Sărat. După ce a anunţat în luna iulie că i-a scris ministrului despre această situaţie problematică, zilele trecute, în cadrul unei conferinţe de presă, Chiriac a punctat că încă nu a primit niciun răspuns. Pentru a-l convinge pe ministrul Apelor de gravitatea situaţiei, Chiriac a declarat că are de gând să îl invite oficial pe Deneş în cadrul unei vizite de lucru, astfel încât acesta să trimită la rândul său o echipă de experţi care să stabilească paşii care trebuie urmaţi pentru salvarea lacului.

“Am făcut acea scrisoare către ministrul Deneş, legată de Lacu Sărat. Până în momentul de faţă nu am primit un răspuns. Cred că o să îl învităm, cu siguranţă, la faţa locului. Pentru că situaţia nu este foarte bună. Chiar este îngrijorătoare. Pierzând lacul, automat staţiunea dispare. Să ne dea soluţii. Pentru că nu suntem noi experţi în lacuri de tratament. Chiar am o scrisoare de la toţi operatorii economici din Lacu Sărat. Îi voi invita în momentul când va veni domnul ministru, să îl convingem să găsim o soluţie legală de a salva acest lac. Asumat, eu sper că specialiştii vor găsi şi alte soluţii. Nu stăm acum să ne rugăm la Doamne-Doamne să plouă ca să umple lacul. Nu ştiu”, a declarat Chiriac.

Şeful CJ Brăila a adăugat că, din punctul său de vedere, o soluţie ar fi să fie folosită apa din Lacul doi pentru salvarea Lacului Sărat, însă a insistat pe ideea că trebuie asumată de factorii responsabili.

“Aducem apă din Lacul doi, dar cineva trebuie să şi-o asume. Este o soluţie! Dar trebuie asumată de Garda de Mediu, de Ministerul Apelor şi Pădurilor şi de experţii care spun că acest lac nu îşi va pierde proprietăţile atât timp cât va fi transferată apă din Lacul doi în Lacul unu”, a conchis Chiriac.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro