Chiriac vrea să implementeze rapid noua Direcţie de Lucrări Publice | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Chiriac vrea să implementeze rapid noua Direcţie de Lucrări Publice

• şeful judeţului, Francisk Chiriac,  a vorbit, recent, despre cum va funcţiona noua direcţie pe care o are în plan pentru gestionarea lucrărilor publice din judeţ • acesta susţine că, în primă fază, se vor achiziţiona o serie de utilaje pentru drumuri şi abia după aceea se vor face angajări pentru a nu „cădea în plasa «Rocreativ»“ • preşedintele CJ Brăila susţine că are nevoie doar de 16 angajaţi pentru ca noua entitate să funcţioneze • doi dintre aceştia se vor ocupa de partea de turism • de asemenea, şeful judeţului s-a plâns de modul lent în care lucrează la realizarea Direcţiei, angajaţii din subordine

 

Preşedintele CJ Brăila, Francisk Chiriac, susţine că înfiinţarea Direcţiei pentru lucrări publice a judeţului reprezintă una dintre priorităţile sale pentru acest an. Şeful judeţului a afirmat că deja a dat temă aparatului propriu să pună la punct partea de documentaţie necesară. Interesant de subliniat, Chiriac a ţinut să puncteze că nu va repeta greşelile făcute în trecut cu firma de turism a judeţului, SC Rocreativ Trade SRL, astfel că va cumpăra înainte toate utilajele necesare, va stabili obiectul de activitate şi abia apoi va începe să facă angajări. Potrivit acestuia, noua direcţie ar putea să funcţioneze foarte bine cu 16 angajaţi.

„Pentru mine este prioritar să facem acea Direcţie de lucrări publice şi am dat temă Biroului de Resurse Umane, Direcţiei Juridice, secretarului judeţului să facă tot ce este de făcut din punct de vedere legal. Încercăm să găsim şi posturile respective. Vom începe cu 16 oameni. Deci va fi o direcţie mai mică. Ea va fi dusă la îndeplinire deocamdată doar pe parte scriptologică. Ne vom opri acolo. Următorul pas e să ne gândim ce utilaje vom lua. Şi deja ne-am gândit la câteva. V-am spus ce ne dorim să facem pe drumurile judeţene: cosirea ierbii, amenajarea, indicatoare, tot ce înseamnă marcaje. Lucruri care lipsesc cu desăvârşire în momentul de faţă pe Drumurile Judeţene. Când vom avea aceste utilaje, abia atunci vom angaja respectivele persoane pe această direcţie, ca să nu picăm în aceeaşi plasă în care am picat cu societatea «Rocreativ». Adică am creat-o, dar nu i-am dat obiectul activităţii. Tocmai de aceea, încercăm să facem partea legală de înfiinţare a acestei direcţii pe posturile respective, luăm utilajele şi în momentul când avem obiectul activităţii începem şi angajările”, a declarat Chiriac.

 

Doar doi angajaţi la sectorul Turism

Pe lângă lucrări la drumurile din judeţ, Chiriac susţine că noua direcţie va prelua şi sectorul de promovare turistică, rămas în aşteptare, după desfiinţarea „Rocreativ”. Preşedintele CJ Brăila a explicat că promovarea Turismului va fi preluată de două persoane, însă acestea vor fi de specialitate. Mai mult, Chiriac susţine că este nevoie să se ajungă la un parteneriat cu toate hotelurile şi „actorii implicaţi” în activităţi cu specific.

„În cadrul acestei direcţii vor fi două persoane la un departament foarte mic de promovare a judeţului Brăila. Asta înseamnă promovare turistică, promovare culturală şi aşa mai departe. Le-am inclus pe toate. Dar, scopul nostru e ca prin toate asociaţiile existente să strângem tot ce înseamnă parte privată. Hoteluri, instituţii care pot genera trasee turistice. Cei de la Direcţie trebuie doar să îi ajute pe parte de promovare. Să gândească împreună. Turismul nu poate fi făcut doar de Consiliul Judeţean. Acest lucru se face cu toţi actorii implicaţi. Cu privaţi, cu instituţii ale statului. Absolut. Dacă nu îşi dau mâna, nu o să avem turism la Brăila niciodată!”, a afirmat Chiriac.

Sursa citată a mai adăugat că direcţia îşi va porni strategia de dezvoltare şi promovare turistică de la planul deja întocmit de SC Rocreativ.

„Acel plan trebuie pus în faţa tuturor actorilor şi văzut ce scoatem din el şi ce introducem pentru a fi un plan viabil pe termen mediu şi lung. Şi fiecare actor, pe bucăţica lui, trebuie să îşi facă treaba. Noi, Consiliul Judeţean pe partea de promovare trebuie să identificăm resurse financiare, unde, cum şi în ce mod vom merge pe partea de promovare? Investitorul trebuie să identifice sursa. Unde vrea să facă, cum să facă? Noi, dacă avem posibilitatea să îl ajutăm... Nu ştiu, cu autorizaţie de construcţie, implementare, ajutor pe site, pe pagina de Facebook. Să închidem puţin cercul”, a mai completat şeful judeţului.

 

Chiriac ia în calcul şi un bac către Insulă

Deşi susţine că nu reprezintă încă o prioritate, Chiriac a precizat că printre altele, dacă totul va funcţiona aşa cum se anticipează, prin această direcţie CJ Brăila va încerca să aibă propriul bac de traversare pe Dunăre.

„Nu am hotărât nimic deocamdată. Sunt două posibilităţi. Ori aici pe partea de trecere bac - Stânca să fie o alternativă la bacul de la «Agricost». Ori, pe parte de Gropeni, ţinând cont că toate localităţile din Insulă sunt pe partea de Sud. Anul ăsta e timpul foarte scurt. Dar dacă ne reuşeşte cu această direcţie să intrăm foarte repede, să luăm utilajele şi să o văd funcţională şi benefică, în secunda următoare ne apucăm de partea de strategie. Pe unde va fi bacul, cum vom marja? Vom face şi un studiu de trafic, astfel încât să fie totul pe lege şi asumată această decizie. Oricum podul nu va avea braţ către Insulă. Deci singura modalitate de a gestiona transportul acolo va fi tot bacul”, a mai precizat sursa citată.

 

Totul depinde de viteza de lucru a funcţionarilor

Francisk Chiriac a ţinut să atragă totuşi atenţia că înfiinţarea acestei direcţii proprii pentru lucrări publice depinde foarte mult de modul în care se mişcă angajaţii din subordine. Şeful judeţului s-a arătat nemulţumit de modul în care aceştia i-au respectat ordinele până acum.

„Funcţionarii pot amâna lucrurile sau îmi spun că nu au cadru legal să realizeze ceea ce le cer. Ceva ce mie mi se pare incorect. Şi vă dau cel mai bun exemplu. Ne dorim cu toţii să avem această direcţie a serviciilor publice pe parte de drumuri. Sunt aproape două luni de zile de când le-am spus ce vreau şi încă n-am primit pe birou, regulamentul de ordine interioară, proiectul de hotărâre... Trebuie să ştim cum facem, de unde luăm posturile, ce utilaje luăm? Mulţi spun că nu se pricep sau că nu e în atributul lor. Secretarul judeţului îmi spune că această direcţie se află în chinurile facerii, ca să zic aşa. Oricum, eu nu o să renunţ la idee şi o să încerc să îi impulsionez”, a conchis Chiriac.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro