Christina Aguilera a născut o fetiţă | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Christina Aguilera a născut o fetiţă

Cântăreaţa americană Christina Aguilera a născut al doilea copil al său, o fetiţă, la Centrul medical Cedars-Sinai din Los Angeles, informează contactmusic.com, preluat de mediafax.ro.
Fetiţa, care este primul copil al cântăreţei cu logodnicul său, Matt Rutler, a fost născută prin cezariană, deşi Aguilera îşi exprimase dorinţa de a naşte pe cale naturală.
În februarie anul acesta, Christina Aguilera, în vârstă de 33 de ani, şi Matt Rutler, un producător de film în vârstă de 29 de ani, au confirmat pentru revista People că vor avea un copil. Vestea a venit la o săptămână după ce cântăreaţa fusese cerută în căsătorie de iubitul ei.

Mândră de corpul ei

Aguilera a realizat de curând o sesiune foto nud, pentru a arăta cât de încrezătoare se simte în corpul ei. Cântăreaţa a realizat mai multe fotografii pentru V Magazine, alăturându-se astfel vedetelor care au pozat nud în timp ce erau însărcinate. Printre acestea se numără Demi Moore şi Jessica Simpson.
"Ca femeie, sunt mândră de corpul meu în toate etapele vieţii, rămânând curajoasă şi încrezătoare în a mă pierde necunoscutului pe care îl rezervă viitorul", a declarat cântăreaţa, care, de altfel, a mai spus că îşi doreşte să apară într-un pictorial pentru revista Playboy imediat după naştere.
Cântăreaţa, care a slăbit zece kilograme în 2013, după ce a urmat o dietă foarte strictă şi un program de fitness, ar fi apelat şi la un nutriţionist pentru a o ajuta să îşi ţină greutatea sub control în timpul sarcinii. Aceasta îşi doreşte să fie în formă perfectă înainte de a semna contractul cu Playboy.
Vedeta mai are un fiu, în vârstă de şase ani, Max, cu primul său soţ, Jordan Bratman.
Christina Aguilera, care a devenit celebră cu hitul "Genie in a Bottle", a câştigat patru premii Grammy, un Latin Grammy şi a vândut peste 50 de milioane de albume pe plan mondial. În 2013, a fost inclusă de prestigioasa publicaţie Time în topul 100 al celor mai influenţi oameni din lume.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro