Cine reprezintă CLM Brăila în AGA la ECO SA și HC «Dunărea» | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Cine reprezintă CLM Brăila în AGA la ECO SA și HC «Dunărea»

* consilierii municipali și-au stabilit, în cadrul ședinței ordinare din luna august, reprezentanții în cadrul Adunării Generale a Acționarilor (AGA) atât la ECO SA, cât și la HC ”Dunărea” * este vorba despre PSD-iștii Andrei Dan Vărzaru și Răzvan Popescu * directorul Asociației CID, Răzvan Popescu, este atât membru supleant la ECO cât și reprezentant la HC ”Dunărea”, în locul lui George Caranica

 

Membrii Consiliului Local Municipal și-au stabilit, recent, reprezentanții în Adunările Generale ale Acționarilor (AGA) atât la ECO SA, cât și la Handbal Club ”Dunărea” Brăila. Mai exact, acest lucru s-a întâmplat în cadrul ședinței ordinare a CLM Brăila din 10 august. Pe scurt, consilierii au avut de desemnat doi reprezentanți în AGA a societății ECO SA și un singur membru în AGA la HC Dunărea. În ambele cazuri, decizia s-a luat prin vot secret. Astfel, în cazul ECO, au fost desemnați cei doi consilieri propuși de grupul PSD: medicul Andrei Dan Vărzaru ca membru titular, care a obținut 19 voturi ”pentru” și 7 ”împotrivă”, și directorul Centrului de Informare și Documentare pentru Integrare Europeană și Dezvoltare Durabilă (CID), Răzvan Popescu, membru supleant, cu un punctaj identic. Tabăra PNL a avut propriile propuneri, însă consilierii liberali nu au întrunit numărul suficient de voturi. Atât Alexandru Ionel (membru titular), cât și Mihai Pascale (supleant) au obținut doar 8 voturi ”pentru” și 18 ”împotrivă”.

Scenariul s-a repetat și la stabilirea reprezentantului CLM în AGA la HC Dunărea. Propunerea PSD a fost și aici tot pentru Răzvan Popescu, de această dată ca unic reprezentant. Acesta a obținut 18 voturi ”pentru” și 8 ”împotrivă”, în timp ce opțiunea PNL, Alexandru Drogeanu, a luat doar 8 voturi ”pentru” și 18 ”împotrivă”.

Aceste proiecte de hotărâri au fost necesare pentru a acoperi locurile rămase vacante după demisia din CLM a PSD-istului George Marius Caranica (preșdintele HC ”Dunărea”), în luna iunie 2021. Acesta era membru titular în AGA la ECO SA și reprezentantul CLM Brăila în AGA la HC ”Dunărea”. De asemenea, trebuie subliniat că Răzvan Popescu era deja membru supleant în AGA la ECO SA, conform hotărârii aprobate de consilieri, inițial, în octombrie 2020, însă membrii CLM Brăila au preferat să voteze în ședința din această lună, din nou, pentru ambele poziții.

 

Alte înlocuiri

Tot în ședința din 10 august, consilierii au aprobat și o modificare la o hotărâre mai veche privind desemnarea membrilor CLM în Consiliile de Administrație, precum și componența Comisiei pentru evaluare și asigurarea calității unităților de învățământ preuniversitar din Municipiul Brăila. În acest caz, votul nu a mai fost unul secret. PSD-istul Ionuț-Răzvan Orzan a preluat pozițiile pe care le ocupa în trecut Caranica, iar PNL-istul Petrică Popa pe cele ocupate de fostul consilier liberal, Sorin Gălbinaș, care a demisionat în urmă cu câteva luni.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro