Cineasta poloneză Agnieszka Holland va regiza câteva episoade ale serialului «House of Cards» | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Cineasta poloneză Agnieszka Holland va regiza câteva episoade ale serialului «House of Cards»

Cineasta poloneză Agnieszka Holland, care a fost nominalizată la Oscar pentru pelicula "În beznă/ In Darkness", va regiza câteva episoade ale sezonului al treilea al serialului "House of Cards", care îi are pe Kevin Spacey şi Robin Wright în rolurile principale.
Potrivit sursei citate, Agnieszka Holland a anunţat că va regiza două episoade din sezonjul al treilea al dramei politice "House of Cards" în timpul ediţiei din acest an a târgului de televiziune Natpe Europe, care s-a desfăşurat recent la Praga, informează hollywoodreporter.com.
Cineasta poloneză nu a dorit să ofere detalii despre episoadele pe care le va filma, precizând totuşi că acestea vor fi la mijlocul sezonului al treilea. "Netflix a început filmările în această vară, dar eu nu am putut să filmez acum, aşa că o voi face mai târziu", a spus Agnieszka Holland.
Agnieszka Holland, în vârstă de 65 de ani, este o regizoare de filme şi seriale de televiziune originară din Polonia. A studiat regie de film la Academia de Fim (FAMU) din Praga. Cariera în film şi-a început-o alături de Krzysztof Zanussi ca asistent de regie, iar Andrzej Wajda i-a fost mentor.
Holland este cunoscută în SUA pentru cele trei filme ale sale nominalizate la premiile Oscar: "Europa, Europa" (1990), care a fost nominalizat la premiul pentru cel mai bun scenariu, "Angry Harvest" (1985) şi "În beznă/ In Darkness" (2011), nominalizate la premiul pentru cel mai bun film străin.
Recent, Agnieszka Holland a regizat pentru televiziunea americană NBC miniseria "Rosemary s Baby". De asemenea, ea a colaborat cu HBO pentru miniseria "Rugul aprins/ Burning Bush".
"House of Cards" a intrat în istoria televiziunii americane, anul trecut, după ce a câştigat trei premii Primetime Emmy, inclusiv unul pentru regizorul David Fincher la categoria "cel mai bun regizor pentru un serial-dramă".
Netflix a devenit prima companie exclusiv online care câştigă aceste premii prestigioase. Kevin Spacey şi Robin Wright au fost şi ei nominalizaţi la Primetime Emmy pentru rolurile din acest serial.
Pătrunderea platformei Netflix în domeniul conţinuturilor originale şi popularitatea de care se bucură serialele sale, precum "House of Cards" şi "Orange is the New Black", au remodelat industria televiziunii şi felul în care consumatorii privesc producţii de divertisment.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro