Cioloş se declară deranjat că în fotografia Guvernului doamnele au fost aşezate în spate: O să refacem poza | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Cioloş se declară deranjat că în fotografia Guvernului doamnele au fost aşezate în spate: O să refacem poza

Premierul Dacian Cioloş s-a declarat deranjat de fotografia de grup a Guvernului în care femeile care deţin anumite portofolii în Cabinetul său au fost aşezate în spatele bărbaţilor, dar a precizat că acesta a fost protocolul, el adăugând că poza va fi refăcută "cu prima ocazie".

"Şi pe mine m-a deranjat când am văzut, nu mi-am dat seama de acest lucru atunci când poza a fost făcută. A fost, să spun aşa, regula de protocol de aranjare a ministerelor care le-a dus pe doamne în spate, aşa cum în Parlament, în momentul votului în plen, am fost puţin supărat că doamnele au fost puse în spate şi bărbaţii în faţă. Mi s-a explicat că aceasta este regula de protocol, că ministerele se pun în ordinea alfabetică, sau au fost decise de cei din Parlament să le pună în ordine alfabetică şi atunci întâmplarea a făcut că doamnele au fost puse în spate", a declarat premierul Dacian Cioloş, duminică dimineaţă, într-un interviu la postul public de radio.

Cioloş a adăugat că fotografia de grup a miniştrilor va fi refăcută. "Cu prima ocazie cu care îi voi avea pe toţi miniştrii la şedinţa de Guvern, o să refacem poza şi, dincolo de orice regulă de protocol, o să-mi asum eu această responsabilitate să punem doamnele în faţă, pentru că oamenii care au făcut aceste observaţii au avut dreptate", a spus el.

"Eu am făcut afirmaţia că o treime din membrii Guvernului sunt femei cu titlul de mândrie, n-am căutat cu orice preţ să fie aşa, dar aşa s-a întâmplat şi mi se pare semnificativ, pentru că pe multe probleme bărbaţii au un mod de a aborda lucrurile, femeile un alt mod de a aborda lucrurile şi cred că echilibrul este important atunci când se ia o decizie, echilibru pe care femeile îl aduc şi noi bărbaţii avem nevoie de multe ori de acest echilibru pentru a ne tempera modul de a rezolva anumite lucruri", a arătat prim-ministrul.

Prima fotografie de grup a Guvernului Cioloş a stârnit controverse în mediul online, una dintre critici vizând faptul că doamnele care deţin funcţii de ministru au fost aşezate pe rândurile din spate.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

recomandari

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro