O cisternă încărcată cu motorină s-a răsturnat, în această seară, în jurul orei 17.00, și a luat foc, pe DN 21 Brăila - Slobozia, la ieșirea din localitatea brăileană Bărăganu, spre Țăndărei. Traficul în zonă a fost blocat pe ambele sensuri. Pentru stingerea incendiului au intervenit pompierii Gărzii de Intervenție Însurăței și Punctului de Lucru Dudești. Șoferul autocisternei, un cetățean moldovean în vârstă de 61 de ani, a primit îngrijiri medicale de la un echipaj SMURD dar nu a fost nevoie de transportarea sa la spital. În jurul orei 18.30, în timpul intervenției pompierilor, conținutul cisternei a explodat, dar din fericire nu au fost victime. La ora 19.23, incendiul a fost lichidat. Vom reveni
