UPDATE VIDEO Cisternă pentru propan, coliziune cu un TIR în zona Baldovinești. Capul tractor al TIR-ului a luat foc. Pompierii au intervenit de urgență, traficul a fost complet blocat | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

UPDATE VIDEO Cisternă pentru propan, coliziune cu un TIR în zona Baldovinești. Capul tractor al TIR-ului a luat foc. Pompierii au intervenit de urgență, traficul a fost complet blocat

ȘTIRE ACTUALIZATĂ  Inspectoratul pentru Situații de Urgență transmite că, în urma verificărilor, s-a constatat că în cisterna implicată în accident nu se află propan, aceasta deplasându-se de fapt către locul unde urma să fie încărcată cu gazul respectiv.

Totodată, și Poliția a transmis un comunicat despre circumstanțele în care s-a produs accidentul:  ”La data de 12 iulie a.c., în jurul orei 16:50, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au fost sesizați prin apel 112 cu privire la faptul că pe DE 87, la ieșire din localitatea Baldovinești a avut loc un accident rutier. Din primele date, se pare că un bărbat de 39 de ani, din orașul Ianca, în timp ce conducea un tir pe DE 87, dinspre Brăila către localitatea Șendreni, ar fi întrat în coliziune cu o cisternă ce se deplasa din sens opus, condusă de un cetățean ucrainean, în vârstă de 46 de ani. În urma evenimentului a rezultat vătămarea corporală a ambilor șoferi,  fiind transportați la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale. Din cauza leziunilor suferite șoferii nu au putut fi testați la fața locului, fiindu-le recoltate mostre biologice la spital. În cauză sunt efectuate cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă”.

 

ȘTIRE INIȚIALĂ Un TIR și o cisternă încărcată cu propan au intrat în coliziune, vineri, în jurul orei 16.30, pe DN 2B, în zona localității Baldovinești. În urma impactului, capul tractor al autocamionului a luat foc. Pompierii au intervenit pentru stinegerea incendiului și pentru răcirea cisternei, reușindu-se astfel să se evite o potențială explozie devastatoare. După cum informează autoritățile, în urma accidentului au rezultat două victime, care au fost preluate de Ambulanță și transportate la spital pentru îngrijiri medicale. Nu s-a precizat starea exactă a acestora. Traficul a fost complet blocat, estimându-se redeschiderea circulației în jurul orei 18.00. Vom reveni.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro