CLM Brăila, aproape complet: încă șase consilieri și-au depus jurământul | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

CLM Brăila, aproape complet: încă șase consilieri și-au depus jurământul

* Consiliul Local Municipal Brăila funcționează în prezent cu 26 de membri din totalul de 27 * asta după ce, vineri, în cadrul unei ședințe extraordinare, și-au depus jurământul de credință încă șase consilieri (2 PSD, 3 PNL și 1 PMP) * locul rămas vacant i-a aparținut până nu demult lui Adrian Tabarac, candidat independent la Camera Deputaților, care a părăsit tabăra PNL Brăila

 

 

 

Chiar dacă Alegerile Locale au avut loc pe 27 septembrie, Consiliul Local Municipal Brăila încă nu funcționează în formulă completă în prezent. Totuși, vineri, în cadrul unei ședințe extraordinare, șase consilieri și-au depus jurământul de credință, astfel că lucrurile s-au mai echilibrat puțin din acest punct de vedere. Mai exact, acum singurul loc rămas vacant este cel care i-a aparținut până nu demult lui Adrian Tabarac, candidat independent pentru un fotoliu în Camera Deputaților, care a decis să renunțe la tabăra PNL Brăila și implicit la locul său din CLM.

De altfel, primul proiect de pe ordinea de zi a ședinței extraordinare a fost legat de încetarea de drept a mandatului de consilier al lui Tabarac și declararea vacantă a locului său din Consiliu, proiect aprobat în unanimitate. Apoi a urmat depunerea jurământului de către noii consilieri, după ce secretarul general al municipiului, Ion Drăgan a dat citire a hotărârilor judecătorești prin care le-au fost validate mandatele. Aceștia au depus jurământul în ordinea alfabetică, astfel că primul a fost PSD-istul Sorin Eugen Boșneag (președintele organizației municipale a partidului), al cărui mandat fusese validat de la bun început, însă,din motive de sănătate, acesta nu și l-a putut lua în primire până acum. După preluarea mandatului, Boșneag a mers până la prezidiu pentru a da mâna cu primarul Marian Dragomir, gest pe care l-au repetat și o parte dintre ceilalți consilieri nou intrați în ”hora administrativă”. A urmat apoi PSD-istul Florin Coman (economist, funcționar bancar), apoi liberalii Alexandru Drogeanu (pensionar, instructor auto), Sorin Gălbinaș (tehnician veterinar, antreprenor), Mihai Viorel Pascale (geograf, profesor) și PMP-istul Coman Sarafolean (profesor, pensionar).

CLM Brăila funcționează în prezent cu 26 de membri din totalul de 27, astfel că singurul loc care se așteaptă a mai fi ocupat în viitorul apropiat, este cel lăsat liber de Tabarac, de pe lista liberalilor. Următorul la rând între opțiunile liberalilor este Ionel Alexandru (Inspector SSM, frezor), care ocupă poziția 11 pe listă, urmat de Marian Neguleasă (agent pază).

Precizăm că la ședința de vineri au lipsit motivat: liberalul Cătălin Canciu, plecat într-o delegație, și, din motive medicale: PNL-istul Laurențiu Coman, precum și PSD-iștii Vasile Cupcic și Cristiana Voineag.

 

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro