CLM Brăila ar putea aproba regulamentul lui Dănăilă împotriva firmelor nesimţite | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

CLM Brăila ar putea aproba regulamentul lui Dănăilă împotriva firmelor nesimţite

Viceprimarul liberal Alexandru Dănăilă a reuşit să introducă pe ordinea de zi a proximei şedinţe ordinare a Consiliului Local Municipal proiectul ce stabileşte regulamentul privind condiţiile de execuţie a lucrărilor pe domeniul public sau privat şi de intervenţie în caz de avarii la reţelele edilitare. Şedinţa ordinară a Consiliului Local Municipal va avea loc luni, 29 iunie, în sala Companiei de Utilităţi Publice "Dunărea" SA, la ora 10:00. Forma oficială a iniţiativei propuse de viceprimar arată în felul următor: "Proiect de hotărâre iniţiat de Primarul Municipiului Brăila privind aprobarea Regulamentului pentru emiterea avizelor necesare pentru execuţia lucrărilor subterane la reţelele de utilităţi publice, condiţiile de refacere a suprafeţelor afectate ce aparţin domeniului public sau privat al Municipiului Brăila şi obligaţiile beneficiarului la terminarea lucrărilor".
Reamintim că ideea lui Dănăilă în privinţa acestui regulament s-a datorat nenumăratelor critici venite din partea brăilenilor la adresa modului în care firmele care execută lucrări pe domeniul public al municipiului - în special la reţelele edilitare de gaze, apă, agent termic, telefonie -, lasă dezastru în urmă. Una dintre prevederile acestui regulament se referă la faptul că firmele care nu vor preda amplasamentul într-o stare identică cu cea iniţială vor fi amendate şi nu vor mai primi alte autorizaţii de intervenţie.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro