CLM a decis: Fără motocicliști pe Călărași noaptea, din iunie până în octombrie | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

CLM a decis: Fără motocicliști pe Călărași noaptea, din iunie până în octombrie

* excepție fac cei care își montează amortizor pe motociclete pentru a nu mai polua fonic * de asemenea, consilierii au aprobat și un articol în cadrul proiectului, privind faptul că prevederea s-ar putea extinde la nivelul întregului municipiu, dacă Poliția își va da acordul

 

 

Moment tensionat astăzi la ședința Consiliului Local Municipal Brăila cu discuții despre democrație și întoarceri la măsuri comuniste. Consilierii municipali au aprobat un proiect controversat, privind interzicerea motocicletelor, noaptea, pe Calea Călărașilor, începând din iunie până în octombrie. În urma unor amendamente propuse de consilierii din opoziție, excepție de la regulă vor face doar cei care își vor monta amortizor pe motocicletă, astfel încât să nu mai polueze fonic.

Mai exact, proiectul amendat și aprobat de consilieri sună în felul următor: ”Se interzice accesul motocicletelor, cu excepția celor dotate cu amortizor de zgomot, pe Calea Călărașilor, sector de drum cuprins între Bulevardul Dorobanților și Bulevardul Al. I. Cuza, pe perioada 01.06.2019 - 01.10.2019, în intervalul orar 22:00 - 6:00”.

Atenție însă, tot în urma amendamentelor consilierilor, a fost introdus un articol în proiect, privind extinderea prevederilor hotărârii la nivelul întregului municipiu, dacă Poliția Rutieră își va da acordul. Desigur, și în această situație excepție de la regulă ar face tot motocicletele care au montat un dispozitiv pentru atenuarea zgomotului.

Subiectul a ”încins spiritele” în rândul consilierilor, ajungându-se la discuții despre încălcarea drepturilor unei anumite categorii de plătitori de taxe și impozite, poluare fonică în general și nu numai. Proiectul amendat a fost aprobat. Au votat îmoptrivă consilierii municipali PNL Petrică Popa și Sorin Ioniță, de asemenea s-au abținut liberalii Adrian Tabarac, Constantin Sârbu, Raluca Bucur, precum și consilierul independent Lucian Căprariu.

Detalii în ediția de mâine.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro