Fascinaţia pe care o creează Victor Ponta este de tipul celei care aureolează "lumea bună" a manelelor. Te uiţi şi asculţi fascinat şuvoiul de inepţii debitate şi te gândeşti că, probabil, poporul ăsta are un destin crunt: abia a scăpat de Ceauşescu şi a apărut Iliescu, abia a scăpat de Iliescu şi a apărut Ponta.
Ponta, evident, n-a apărut degeaba. El a aterizat la fix pentru un singur lucru: de câte ori se încinge lupta politică şi-i este ameninţat gânguritul ideologic, el acuză o "lovitură de stat". E drept că, la noi, la români, unde orice mizerie sau oroare sunt înghiţite cu o privire abulică şi un zâmbet tâmp, "loviturile de stat" trezesc, aşa, o mânie, nişte nervişori de mineriadă, o dorinţă de a alerga în cizme de cauciuc după "intelectualii-fascişti", cu bâtele în mână şi sticla de ţuică în buzunarul de la salopetă. Şi, probabil, pe asta se bazează şi al nostru Guevara când afirmă ritos: "Lovitură de stat"!
Bun, Victore, să presupunem că iei puterea. Dar întrebarea e: ce-o să faci cu ea?
