• evenimentul caritabil s-a desfăşurat ieri, iar vizitatorii au putut cumpăra dulciuri şi decoraţiuni handmade specifice sărbătorilor de iarnă • în paralel cu organizarea acestui Târg de Crăciun, elevii de la “Bălcescu” au donat haine şi jucării, care vor face fericiţi copiii din sistemul de protecţie socială
Atmosferă de sărbătoare, ieri, la Colegiul Naţional “Nicolae Bălcescu”! La iniţiativa Consiliului Şcolar al Elevilor, reprezentat prin preşedintele Alexandru Gabriel Chivu şi vicepreşedintele Raluca Tănase, elevii de gimnaziu şi liceu, coordonaţi de prof. Claudia Gheţu, au organizat, ieri, “Christmas Fest”, primul mare Târg de Crăciun al liceului.
În sala de sport, standurile amenajate cu mare migală de elevi şi-au aşteptat vizitatorii între orele 10.00-12.00. Produsele handmade specifice sărbătorilor de iarnă şi prăjiturile au făcut “senzaţie” în rândul cumpărătorilor, organizatorii reuşind să strângă în doar două ore suma de 3.478 lei. Cum evenimentul a avut un scop caritabil, colectivul de la “Bălcescu” se alătură lui Cristi şi va dona fondurile obţinute din vânzare produselor pentru a-l susţine pe adolescent.
Cei care au fost ieri prezenţi la Christmas Fest au avut parte şi de o supriză: organizatorii au pregătit un concert liv, în care vedete au fost olimpici naţionali şi internaţionali ai liceului. Un alt moment care a captat atenţia participanţilor a fost spectacolul de dans realizat de concurenţii de la Balul bobocilor.
“Ne-am dorit să organizăm un eveniment frumos şi să îl ajutăm pe Cristi în acelaşi timp. Ne-am bucurat să vedem că s-au mobilizat toţi elevii de gimnaziu şi liceu şi diriginţii acestora. Noi, Consiliul Şcolar al Elevilor, avem multe proiecte pe care vrem să le punem în practică, iar unul dintre acestea este ca Târgul de Crăciun să devină o tradiţie”, ne-a spus Alexandru Chivu, preşedintele Consiliului Şcolar al Elevilor Colegiul Naţional “N. Bălcescu”.
În paralel cu organizarea târgului, liceenii s-au gândit să facă fericiţi cât mai mulţi copii. Astfel, pe modelul campaniei ShoeBox, elevii au donat haine şi jucării pentru ca şi copiii din sistemul de protecţie socială să vadă că Moş Crăciun nu i-a uitat.
Sponsorii Christmas Fest au fost Poem Caffe, SC MRS Chance şi Marex.
Felicitări tuturor pentru implicare!