Votul de încredere acordat lui Cristian Rizea de primarii şi liderii organizaţiilor PSD din Colegiul 5 nu contează în luarea deciziei finale privind desemnarea candidaţilor social - democraţi pentru alegerile parlamentare din toamnă. El are doar un caracter consultativ. Asta a susţinut, ieri, preşedintele PSD Brăila, Gheorghe Bunea Stancu, adăugând că decizia finală pentru desemnarea candidaţilor, inclusiv cel al Colegiului 5, aparţine exclusiv Comitetului Executiv, conform statului PSD. În plus, a explicat Stancu, "dezlegând misterul" supărării lui Rizea, în Comitetul Executiv de sâmbătă, în ceea ce priveşte Colegiul 5, niciunul dintre candidaţi nu a obţinut marja de siguranţă de 50% plus 1, Nicu Niţă obţinând doar un vot din 33, iar deputatul Rizea 4. Ceea ce înseamnă că ceilalţi 28 de membri CEx au introdus în urnă voturi albe, lăsând, probabil, timp la dispoziţie, atât celor doi contracandidaţi cât şi şefilor PSD, să lămurească lucrurile la nivel local şi central.
Reamintim că pentru Colegiul 5 s-au înscris în cursă doi candidaţi: actualul reprezentant, deputatul Cristian Rizea, şi consilierul judeţean Nicu Niţă. Cu un scor zdrobitor, 21 la 1, liderii locali şi-au declarat susţinerea pentru Rizea.
Stancu se declară imparţial
Liderul social democrat Gheorghe Bunea Stancu se declară însă imparţial, spunând că hotărârea pe care au luat-o membrii CEx le aparţine, iar faptul că primarii din Colegiul 5 l-au sprijinit pe Rizea contează mai puţin, deoarece votul dat este unul consultativ. "Sâmbătă s-a ajuns la concluzia că avem 6 nominalizări din 7 colegii. La Colegiul 5 n-au primit votul nici Rizea, nici Niţă Nicu. Cei doi, care s-au înscris în competiţie, trebuia să primească jumătate plus 1 din numărul membrilor Comitetului Executiv în funcţie. Astăzi avem în funcţie 33 de membri, Rizea a primit patru voturi şi Niţă a primit un vot. Drept pentru care, dumnealor, dacă doresc, se pot reînscrie în cursă. La fel şi alţii care mai doresc din partid, iar peste două săptămâni de la sâmbăta ce a trecut, vom face din nou vot şi dacă nici de data aceea nu se vor întruni 17 voturi, o să mai facem încă o dată, până când se întruneşte numărul de voturi", a explicat preşedintele PSD Brăila.
Referitor la comentariul lui Rizea, Stancu a subliniat: "Am văzut nişte comentarii şi spun următorul lucru: votul din colegii a fost inventat de mine şi este consultativ - cel în care am consultat primarii -, dar votul conform statutului e altul. Propunerile care pleacă la centru sunt cele care reies din votul secret din Comitetul Executiv, ceea ce am făcut sâmbătă. Votul consultativ l-am făcut în toate cele cinci colegii de deputaţi şi două de senatori, deci asta a fost. Ce spune dumnealui sunt puncte de vedere. Fiecare are dreptul să-şi spună părerea, dar eu trebuie să respect statutul", punctează Stancu.
"El încearcă să manipuleze"
Totuşi, liderul social democrat nu trece cu vederea afirmaţiile deputatului Rizea, spunând că acesta încearcă, de fapt, să manipuleze într-un fel sau altul membrii Comitetului. "El încearcă să manipuleze cum crede el că trebuie manipulat, e un punct de vedere, fiecare trebuie să încerce într-un fel să lămurească membrii Comitetului Executiv. I-am invitat pe toţi cei care doresc să se înscrie pentru Colegiul 5 să ia fiecare membru al Comitetului Executiv în parte, să vorbească cu el, să îl lămurească că proiectul lui este cel mai bun. La urma urmei, nu ne-am născut nici deputaţi, nici preşedinţi, dar sigur că cel care este în funcţie are un atu în faţa celui care vine prima dată la vot ca să fie desemnat candidat". În acest context, preşedintele PSD Brăila a specificat că lucrurile nu s-au schimbat şi că fiecare dintre membrii partidului are dreptul să se înscrie pentru Colegiul 5, singurul pentru care "jocurile" nu au fost încă făcute. "E treaba lor cine vrea să se înscrie şi cine nu. Eu nu pot să-i forţez, să-i oblig ca să se înscrie. Fiecare face cum crede el, eu n-am niciun interes, meciul meu s-a încheiat în 10 iunie, după cum bine ştiţi", a explicat Stancu.
"Nu vi se pare curios că doar în Colegiul 5 s-a întâmplat aşa?"
De cealaltă parte, preşedintele PSD Diaspora, Cristian Rizea, rămâne la fel de confuz în ceea ce priveşte decizia luată în urma întâlnirii de sâmbătă a membrilor CEx şi se arată indignat că aceştia n-au avut curajul să voteze ori cu el, ori cu Niţă. Totodată, deputatul şi-a pus semne de întrebare în ceea ce priveşte modul de abordare
a membrilor Comitetului, în privinţa Colegiului 5. "Este o situaţie aberantă dacă vreţi, cu tot respectul pentru colegii mei din Comitetul Executiv, dar îmi pare rău că n-au avut curaj să voteze ori Rizea, ori Niţă. Nu vi se pare curios că doar în Colegiul 5 s-a întâmplat aşa? Pentru restul colegiilor au fost votaţi candidaţi în unanimitate. Aici a fost o problemă, pentru că restul celor prezenţi au pus votul alb în urnă. Adică nu au votat nici pentru mine, nici pentru domnul Niţă. E o situaţie cum eu nu am mai auzit. Când un Comitet Executiv al unei organizaţii judeţene trebuie să ia o decizie, eu cred că poate să spună «DA» sau «NU». De ce le-a fost teamă? Puteau să-l voteze pe domnul Niţă. Dar eu cred că oamenii ăia care mi-au dat votul, consultativ, cum o fi el, sunt importanţi. Pentru mine ăla este punctul de referinţă. Eu cu oamenii aceia am lucrat 4 ani de zile, când au avut nevoie pe mine m-au sunat, pe chestiuni de ordin politic, administrativ, care ţin de reprezentarea Colegiului 5 în Parlamentul României. Iar oamenii ăia chiar şi-au exprimat un punct de vedere răspicat şi au luat cuvântul la acea întâlnire consultativă. Domnul Stancu a fost prezent şi l-a întrebat pe fiecare, în mod direct, chiar mi-a plăcut atitudinea dânsului că a vrut să audă de la fiecare reprezentant al unităţii administrativ teritoriale, fie el primar, fie preşedinte de organizaţie PSD, părerea în legătură cu cei doi candidaţi propuşi", a declarat Rizea.
Deputatul a reiterat ideea că decizia celorlalţi membri de a introduce voturi albe în urne nu le aparţine în totalitate, ci că ar fi fost "influenţată" într-o oarecare măsură. "Cu tot respectul pentru ceilalţi colegi şi pentru munca pe care o fac, eu ştiu că nu e vorba de decizia lor. Eu cred, totuşi, că au ascultat de o anumită influenţă. Pentru că sunt sigur că au avut o colaborare normală cu mine, în calitate de parlamentar", a încheiat sursa citată.