Mergi la conţinutul principal

Competiția «Șahul Micilor Campioni» organizată de TSD Brăila, revine în forță

• potrivit unui comunicat de presă emis de organizația județeană a PSD Brăila, competiția ”Șahul Micilor Campioni” ajunsă la ediția a III-a, va avea loc în acest an pe 4 octombrie, la scena de la Faleza Dunării • evenimentul organizat de Tineretul Social Democrat și PSD Brăila se adresează copiilor și tinerilor cu vârsta între 6 și 14 ani • TSD Brăila a anunțat că vor exista și premii, iar cei interesați se pot înscrie online sau la sediul Partidului Social Democrat

 

Tineretul Social Democrat și Partidul Social Democrat Brăila păstrează tradiția în ceea ce privește organizarea unei competiții ce se adresează iubitorilor de șah. Mai precis, în data de 4 octombrie, la scena de la Faleza Dunării, va avea loc cea de-a treia ediție a Competiției ”Șahul Micilor Campioni”. Potrivit unui comunicat de presă emis de organizatori, evenimentul se adresează copiilor și tinerilor cu vârsta cuprinsă între 6 și 14 ani.

”Șahul este sportul în care mintea devine singura armă! Tineretul Social Democrat și PSD Brăila organizează, pe data de 04 octombrie 2025, concursul care a devenit deja tradiție pentru pasionații sportului minții. Competiția Șahul Micilor Campioni, aflată deja la a III-a ediție, se va desfășura pe Scena de la Faleză care va deveni, timp de câteva ore, teren de antrenament pentru gândirea strategică a 60 de copii. Concursul se va desfășura în sistem elvețian, cu un ritm de joc de 10 minute alocat fiecărui jucător, iar criteriile de departajare sunt Bucholz, Bucholz Mediu și Soneborn. Premiile puse în joc se vor acorda pentru fiecare categorie de vârstă 6-8 ani, 8-10 ani, 10-12 ani, 12-14 ani”, se precizează în cadrul unui comunicat de presă transmis de organizatori.

Aceeași sursă menționează că înscrierile se pot face atât online, cât și fizic, la sediul PSD Brăila din zona Centrului Istoric.

”Pregătește strategia pentru mutările pe tabla de șah și accesează codul QR (din afișul competiției) dacă știi sigur că vrei să participi sau hai la sediul PSD Brăila (B-dul Independenței, nr. 136, Brăila) să te înscrii în competiție până la data de 02.10.2025. Mai multe detalii despre competiție puteți afla de pe pagina de facebook a TSD Brăila”, au ținut să precizeze organizatorii.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro