* proiectul Consiliului Județean Brăila de a realiza o a doua tribună de-a lungul terenului în Sala Polivalentă ”Danubius” Brăila prinde contur * consilierii județeni au aprobat, recent, Documentația de Avizare a Lucrărilor de Intervenții (DALI) și indicatorii tehnico-economici pentru acest obiectiv * realizarea unei a doua tribune în Sala Polivalentă va crea posibilitatea echipei HC ”Dunărea” Brăila de a juca acasă și în cadrul competițiilor europene, lucru care în prezent nu este posibil * valoarea proiectului se ridică la peste 12 milioane lei (cu TVA) * în ședința ordinară a CJ Brăila din 27 august, consilierii județeni și-au dat acordul pentru amplasarea a unui punct de unde se pot vinde bilete, precum și unui spațiu fast food mobil la Sala Polivalentă
Autoritățile locale au mai făcut un pas important în cadrul unui proiect interesant care va oferi ocazia desfășurării de competiții sportive de nivel european în cadrul Sălii Polivalente ”Danubius” Brăila. Mai precis, consilierii județeni au aprobat, recent documentația tehnico-economică faza DALI (Documentația de Avizare a Lucrărilor de Intervenții) și indicatorii tehnico-economici pentru construirea unei tribune adiționale la nivelul sălii, de-a lungul terenului de joc. În momentul în care spectatorii vor putea urmări meciurile de pe ambele laturi ale sălii, va fi întrunită una dintre condițiile impuse de forurile internaționale și se va deschide posibilitatea organizării unor competiții sportive la acest nivel.
Potrivit referatului de aprobare, în prezent ”Sala Polivalentă «Danubius» Brăila nu satisface exigențele impuse de forurile internaționale (EHF – European Handball Federation – Regulations EHF European League Women, Season 2024/25, la 19.2 Venue, pct. 2 – Grandstands on both long sides – Tribune pe ambele laturi lungi), privind desfășurarea competițiilor sportive de nivel european, deoarece prezintă gradene pe o singură latură lungă a terenului. Pentru a primi această omologare, este necesară existența gradenelor pe cele două laturi lungi ale terenului”.
Aceeași sursă informează că efectul pozitiv previzionat prin realizarea obiectivului de investiții este acela al creării posibilității desfășurării de evenimente sportive de nivel european în Sala Polivalentă, oferind publicului brăilean posibilitatea urmăririi și acordării sprijinului moral echipei locale HC ”Dunărea” Brăila, în timpul desfășurării întâlnirilor din competițiile internaționale.
Mai mult, modificările interioare preconizate la nivelul construcției existente (atât în ceea ce privește compartimentarea, cât și instalațiile) vor viza conformarea acesteia la normele de siguranță la incendiu, obținerea autorizației ISU și transformarea interiorului într-un spațiu adaptat standardelor contemporane de confort și funcționalitate.
”În cazul în care situația rămâne neschimbată, cluburile sportive din județul Brăila vor fi nevoite să organizeze competițiile respective în alte localități. În cazul participării la competiția EHF European League, formația de handbal HC «Dunărea» Brăila a desfășurat meciurile de «acasă» în Sala Polivalentă din Municipiul Buzău”, se mai precizează în referatul de aprobare.
Investiție de peste 12 milioane lei
Documentația în faza DALI tratează soluția construirii unei tribune adiționale, în urma căreia sala va întruni condiția EHF de a avea spații pentru spectatori pe ambele laturi lungi ale suprafeței de joc. Astfel, sala va fi eligibilă pentru desfășurarea evenimentelor sportive de nivel european și va oferi publicului brăilean posibilitatea urmăririi și acordării sprijinului moral sportivilor preferați în timpul desfășurării întâlnirilor din competițiile internaționale.
Valoarea totală a proiectului se ridică la 12.119.484 lei cu TVA (10.193.147,58 lei fără TVA) din care construcția plus montajul se ridică la 5.643.173,39 lei cu TVA (4.742.162,51 fără TVA). Durata estimată de execuție a obiectivului este de 12 luni. Documentația de Avizare a Lucrărilor de Intervenții a fost analizată în cadrul Comisiei tehnico-economice a Consiliului Județean Brăila și a primit aviz favorabil.
Prin acest proiect se are în vedere și construirea a două grupuri sanitare noi care să deservească publicul ce va viziona meciurile din cea de-a doua tribună.
”Suprafața construită desfășurată a imobilului se suplimentează cu 193,15 mp. Extinderea este amplasată peste corpul C3 și este accesibilă prin intermediul a două noi scări exterioare deschise, independente față de restul imobilului. Ținând cont de acest aspect și de faptul că grupurile sanitare existente nu pot fi extinse și că accesul la acestea de către utilizatorii noii tribune s-ar realiza prin ieșirea din zona de tribună adițională și intrarea în sala existentă din exterior, se propune crearea a două grupuri sanitare noi, separate pe sexe, ce deservesc exclusiv noua tribună”, se mai menționează în cadrul documentației aflate la mapa consilierilor județeni.
De altfel, în raportul de specialitate al proiectului sunt enumerate cu exactitate principalele lucrări de intervenție cuprinse în documentația tehnico-economică. Acestea sunt următoarele: consolidarea elementelor, subansamblurilor și a ansamblului structural; demolarea parțială a unor elemente nestructurale, pentru a conecta spațiul construcției existente cu noua tribună și cu spațiile adiacente acesteia; introducerea unor elemente structurale/nestructurale suplimentare; hidroizolația/termoizolația acoperișului tip terasă a corpului C3; finisaje la interior/exterior; instalații electrice de joasă tensiune și de curenți slabi; instalații sanitare; instalații cu rol în asigurarea cerinței fundamentale de ”securitate la incendiu”; precum și instalații termice, ventilații și climatizare.
Proiectul a fost aprobat cu unanimitate de voturi în cadrul ședinței ordinare a CJ Brăila din 30 iulie.
Punct de vânzare bilete și fast food mobil la meciurile din Sala Polivalentă
Consilierii județeni au aprobat în ședința ordinară a CJ Brăila, ce a avut loc în 27 august, exprimarea acordului pentru amplasarea de către Asociația Sportivă Handbal Club ”Dunărea” Brăila a unui punct de vânzare bilete (de 8 mp) în fața Sălii Polivalente ”Danubius”, precum și a unui spațiu mobil de unde să se poată comercializa fast food, în foaierul locației, în timpul meciurilor. Totul, în calitate de membru fondator al Asociației, ca urmare a unei solicitări venite în acest sens la nivelul instituției din partea HC ”Dunărea”. Și Primăria a transmis o adresă către CJ Brăila pentru exprimarea acordului, având în vedere că terenul se află în proprietatea Municipiului Brăila, iar sala în cea a Județului Brăila, după cum reiese din documentația aflată la mapa consilierilor.
Totuși, proiectul introdus suplimentar pe ordinea de zi a ședinței a stârnit agitație. Consilierul județean PNL Brăila Ovidiu Nechita a acuzat că prin votarea acestui punct s-ar comite o ilegalitate, deoarece atât punctul de vânzare bilete cât și cel pentru fast food au fost deja montate în Sala Polivalentă, iar potrivit legislației în vigoare, proiectele CJ produc efecte abia din momentul aprobării și publicării în Monitorul Oficial. Nechita a punctat că a notificat deja Prefectura Brăila și înainte de vot i-a amenințat pe consilieri că le va face plângere penală dacă vor aproba proiectul. Totodată a acuzat că Asociația va face profit cu această ocazie într-un spațiu deținut de CJ Brăila, deși l-ar primi cu titlu gratuit. Președintele CJ Brăila, Francisk Iulian Chiriac (șeful PSD Brăila), a afirmat că nu se comite nicio ilegalitate, ci că este vorba doar despre o procedură administrativă pentru a crea condiții mai bune spectatorilor în timpul meciurilor desfășurate în Sala Polivalentă. Proiectul a fost aprobat cu votul majorității, în timp ce consilierii județeni PNL prezenți au votat ”împotrivă” (patru voturi).