Chiulul s-a nascut odata cu scoala. E adevarat. Fiecare dintre noi am chiulit cel putin o data in viata de la o ora plictisitoare, fiecare dintre noi avem cel putin o amintire despre o intamplare haioasa petrecuta in timpul unui chiul. Insa dupa '90, fenomenul a luat incet, incet o amploare incredibila. Iar dimensiunile la care a ajuns astazi depasesc chiar si cele mai pesimiste asteptari. Se chiuleste si in scolile bune, si in cele din comunitatile sarace, unde exista mult dezinteres pentru scoala si din partea elevilor, si din partea parintilor. Chiulitul a ajuns un fel de protest impotriva unor profesori, impotriva sistemului care te forteaza sa faci ce nu vrei, ce nu te intereseaza. Chiulitul este efectul faptului ca multi dintre adultii implicati in cresterea si educarea unui copil pun in prim-plan propriul interes. Medicii elibereaza scutiri pentru boli inchipuite ca sa nu-si complice existenta cu refuzul, dirigintii primesc scutirile de la elevi, si nu de la parinti, ca sa scape de grija scaderii numarului de copii la clasa, iar parintii prefera sa nu-si mai incarce mintea, si asa obosita dupa o zi de lucru, cu grija activitatii scolare a copilului. Si asa ajungem in situatia in care interesul societatii pentru copil pretuieste cam cinci lei. In scolile din comunitatile sarace chiulitul este ingaduit pentru ca celor mai multi elevi nu le place scoala, insa aceasta poveste nu sta in picioare si la colegiile sau scolile cu pretentii si rezultate bune. Pentru ca elevii de acolo invata. Si atunci, de ce si in aceste cazuri, cand exista interes pentru actul de invatamant, copiii nu stau la ore? Pentru ca pe unele le considera pierdere de timp. Si au dreptate. Pentru ca materiile sunt supraincarcate si supradimensionate si, fizic, dar mai ales psihic, multi dintre ei nu fac fata tuturor obiectelor in fiecare zi. Pentru ca sunt profesori care si-au facut un tel din "a-si arata muschii" in fata elevilor, cerandu-le exagerat de mult. Rezultatul il reprezinta vanarea de note si apoi chiulul, ca sa nu-si strice mediile. Solutia, probabil, ar sta in revizuirea sistemului de invatamant, cu mai mult accent pe aplicatiile practice, astfel incat elevii sa nu se plictiseasca la ore, pe decongestionarea materiei, pe cresterea atractivitatii anumitor materii, din esalonul II ca sa spunem asa. Dar asta ar insemna restructurari de posturi, investitii in materiale didactice de concept nou, mai multa implicare din partea dascalilor si, la urma urmei, un volum mai mare de munca din partea lor. Iar ei, clar, nu sunt pregatiti sa accepte asa ceva. Asa ca toata lumea se complace in situatii de compromis, cum ar fi cea cu scutirile medicale falsificate, in urma carora elevii beneficiaza de clementa, profesorii dorm linistiti pentru ca sunt acoperiti, iar parintii nu-si bat capul. De ce dirigintii nu respecta regulamentul conform caruia trebuie sa primeasca scutirile numai de la parinti? Pentru ca parintii nu au timp sa vina dimineata la scoala, iar dupa-amiaza nu mai sunt dirigintii. Si atunci dirigintele accepta compromisul. Cum de fac elevii rost atat de usor de scutiri? Pentru ca oricare medic le elibereaza. De ce dau medicii scutiri? Pentru ca vor sa arate ca ii inteleg pe elevi si nu se gandesc la consecinte. O intelegere si o atitudine de cinci lei. Un interes pentru educarea tinerei generatii de exact 5 lei. Oricum, mult mai mult decat banii pe care-i dau elevii pe sistemul de invatamant romanesc.
