Comunicat de presă. Liberalii contestă modul de cheltuire a banilor publici în Brăila | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Comunicat de presă. Liberalii contestă modul de cheltuire a banilor publici în Brăila

• Biroul de presă al PNL Brăila se referă la strategia municipalităţii cu privire la cheltuirea a 70 de milioane de lei, excedent bugetar

 

Cheltuirea banilor publici în Brăila nu duce la dezvoltare, iar propunerile administraţiei locale sunt lipsite de viziune. Aceasta este concluzia consilierilor locali ai Partidului Naţional Liberal, care s-au opus la ultima şedinţă a Consiliului Local Municipal Brăila modului în care administraţia locală PSD şi primarul Marian Dragomir înţeleg să direcţioneze fonduri însemnate, pentru tot felul de chestiuni fără importanţă. Cum pe odinea de zi au fost mai multe proiecte de hotărâre privind rectificări ale diverselor bugete ale unor instituţii aflate în subordinea CLM, inclusiv bugetul municipiului, imaginea de ansamblu a fost că investiţiile publice care se vor face în Brăila în următoarea perioadă nu duc la dezvoltare şi la crearea de noi locuri de muncă.

Administraţia PSD şi primarul Dragomir continuă modul lipsit de viziune în cheltuirea banului public, aproape în dispreţ faţă de nevoile locuitorilor municipiului Brăila. Nu putem fi de acord cu modul în care actuala administraţie locală vrea să aloce cei peste 70 de milioane de lei, excedent bugetar. Vorbim, totuşi, despre 15 milioane de euro! Şi constatăm că ce se întâmplă cu aceşti bani? În niciun caz nu sunt investiţi în proiecte care să însemne dezvoltarea Brăilei. În timp ce în oraş s-au atras prea puţine fonduri europene, n-am cheltuit banii pentru cofinanţări pentru că nu am avut proiecte, în timp ce oraşul se scufundă şi economia locală este tot mai şubredă, noi ne permitem să investim 15 milioane de euro pe nimicuri?”, a declarat  Adrian Tabarac, preşedinte al municipalei PNL Brăila.

Liberalii spun că, din excedentul bugetar, se va cumpăra, spre exemplu, o scenă pentru spectacole şi tot echipamentul aferent, sau că se alocă 75.000 de lei pentru o hologramă “Brăila 650” (o stemă), într-un oraş în care sărăcia generalizată, pe fondul decăderii economici, este un fenomen. Consilierii liberali au venit, de altfel, încă de la începutul anului 2018, cu amendamente la construirea bugetului, amendamente prin care au propus demararea procedurilor pentru construcţia unui parc industrial, deschiderea a şase centre de permanenţă, introducerea transportului electric, reabilitarea centrului vechi, a falezei, reabilitarea termică a blocurilor, acordarea de facilităţi pentru investitori şi multe altele.

Toate amendamentele noastre au fost respinse. Primarul nu s-a aplecat asupra niciunui proiect serios, iar acum asistăm cum sume uriaşe sunt direcţionate spre licenţe şi softuri, dar nu s-a putut amenaja măcar un singur centru de permanenţă medicală pentru brăileni. Ceea ce propuneam noi însemna dezvoltare, iar ceea ce face administraţia PSD arată lipsa lor de viziune. Noi refuzăm să fim părtaşi la acest mod de a administra un oraş, de a-l condamna la sărăcie şi subdezvoltare”, a mai precizat Adrian Tabarac. (Biroul de presă PNL Brăila)

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro