Concedieri cu iz politic la Pieţe | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal
Acuzaţii grave la APT Brăila

Concedieri cu iz politic la Pieţe

• directorul Administraţia Pieţelor şi Târgurilor SA, Meluţa Drăguţ, a pierdut procesul cu doi angajaţi cărora a încercat să le schimbe încadrarea • subiectul a declanşat minute bune de contre în CLM Brăila • consilierii PNL au acuzat-o pe Drăguţ că intentează, pe banii municipalităţii, procese împotriva angajaţilor care nu sunt PSD-işti, ba că le mai şi pierde • directorul s-a apărat într-un mod surprinzător, precizând că unul dintre angajaţii vizaţi era şofer dar “nu ajungea la pedale”, iar altul este inginer şi lucra la contractare, însă nu ştia să utilizeze calculatorul • în ciuda acuzaţiilor care curg gârlă dinspre tabăra PNL, directorul consideră că a acţionat corect şi susţine că are de gând să reia procedurile

 

Conducerea Administraţia Pieţelor şi Târgurilor (APT) SA Brăila are un conflict deschis cu unii dintre angajaţi, dar în mod special cu PNL-iştii. Asta a reieşit după cea mai recentă şedinţă ordinară a CLM Brăila, când directorul Meluţa Drăguţ (membru PSD Brăila) a dat explicaţii, cel puţin discutabile, privind motivul pentru care s-a judecat, recent, cu unii dintre angajaţii din subordine şi a pierdut. Pe scurt, liberalii au acuzat-o pe Drăguţ de faptul că a încercat să concedieze oameni din subordine, doar pentru că nu erau membri PSD, dar şi că a intentat procese pe banii municipalităţii din pură ambiţie. Directorul APT Brăila a venit cu nişte explicaţii cel puţin nefericite. Drăguţ a precizat că este vorba despre multe procese câştigate şi doar două pierdute doar în cazul unui şofer care “nu ajungea la pedale” şi unui angajat al serviciului de contracte care “nu ştia să lucreze pe calculator”. De asemenea, aceasta a insistat pe ideea că ambii sunt membri PNL şi că au fost apăraţi în instanţă de avocatul liberalilor, precizând că are de gând să reia procedura. Deşi consilierii municipali liberali au solicitat demisia directorului de la APT şi au insistat pe ideea privind plata pentru greşelile administrative, primarul Marian Dragomir i-a luat apărarea Meluţei Drăguţ. Acesta a dorit să atragă atenţia că la Piaţă sunt angajaţi mai mulţi şoferi decât la Primăria Brăila şi că este inadmisibil ca un angajat să fie păstrat pe o poziţie care necesită lucrul pe calculator, dacă nu se pricepe la asta, în condiţiile în care există mulţi tineri în căutarea unui job. Mai grav este că după şedinţă, liberalii brăileni au acuzat că directorul a făcut referire la statura şoferului, ceea ce nu este normal, dar au şi adăugat că o persoană testată pe calculator a primit doar monitor şi tastatură, fără unitate centrală şi mouse.

Oricum, dincolo de atacurile politice dintre PSD şi PNL, cu această ocazie, a “scăpat” informaţia privind modul în care conducerea APT Brăila a decis să îşi testeze propriii angajaţi, prin metode mai degrabă potrivite sectorului privat, dar şi sumedenia de procese pe care entitatea le-a avut pe rolul instanţelor în ultima perioadă.

 

Acuzaţiile PNL şi apărarea Meluţei Drăguţ

 

Precizăm că discuţiile privind procesele pierdute de directorul APT Brăila au fost deschise cu ocazia adoptării unui proiect iniţiat de PSD-ista Loredana-Virginia Badiu şi de Dan Păun (ALDE), ambii membri în Adunarea Generală a Acţionarilor la Piaţă, privind rectificarea bugetului de venituri şi cheltuieli al societăţii, pentru trimestrul 4 în anul 2019. Ei bine, consilierul municipal Adrian Tabarac a ţinut să anunţe plenul că deşi societatea a închis bugetul de anul trecut cu 5 mii de lei profit, anul acesta directorul a luat o serie de măsuri abuzive la adresa unora dintre angajaţi. Tabarac le-a explicat consilierilor că doi dintre cei care s-au judecat cu directorul APT pentru asta, au câştigat în instanţă şi au revenit pe poziţiile din care Meluţa Drăguţ încerca să îi înlăture, însă cu această ocazie s-a creat şi un prejudiciu de aproape 100.000 lei societăţii, la care s-au adăugat chiar şi daune morale.

“Doamna director are anumite vendete acolo cu diverşi angajaţi care nu îi sunt total supuşi. Cât mai acceptăm ca la Piaţă un director să facă doar ceea ce doreşte? Pentru că aceste greşeli, aceste abuzuri pe care le face ne costă pe noi toţi! Acest prejudiciu pentru cei doi angajaţi - pentru că şi salariile compensatorii pe care le vor primi sunt tot un prejudiciu, deoarece acele persoane nu au fost la serviciu, nu au adus niciun plus acestei societăţi  -, se ridică la aproape un miliard lei vechi. Cu salariile compensatorii, cu tot cu daune morale şi cheltuieli de judecată. Deci cât vom mai accepta ca o persoană din conducerea APT, în speţă doamna director să ia măsuri abuzive, iar Consiliul de Administraţie, AGA să nu ia nicio măsură?!”, a afirmat revoltat Tabarac.

Aşa cum am subliniat, cu această ocazie a fost făcută publică şi lista de procese pe care conducerea APT Brăila a avut-o în ultima perioadă. Concret, consilierul Loredana Badiu a dorit să sublinieze că doar două dintre aceste procese au fost pierdute la Piaţă şi că situaţia nu este chiar atât de neagră cum o prezintă liberalii.

“Vreau să vă citesc un document privind situaţia centralizată, valoarea investiţiei pentru dosare Tribunal şi Judecătorie. Din totalul de 54 de dosare pe rol, valoarea totală a investiţiei solicitate este de 814.575 lei. Avem următoarea situaţie: două dosare suspendate, valoare investiţie 78.050 lei. Zece dosare în curs, valoare investiţie 233.100 lei. Şi 42 de dosare soluţionate definitiv, din care: 33 admise, valoare investiţie 388.565 lei, din care 133.400 lei executare silită. Şi nouă dosare respinse, valoarea investiţiei 114.860 lei. Pe cine tragem la răspundere pentru această situaţie? Vă răspund cu această întrebare”, a afirmat Badiu.

Cum liberalul a insistat pe demisia Meluţei Drăguţ, directorul a avut ocazia să se apere şi să prezinte motivele pentru care s-a ajuns în această situaţie. Problema este că motivele invocate de director au stârnit hohote de râs în rândurile consilierilor şi celor prezenţi în sală, după ce aceasta a afirmat că este vorba despre un şofer care “trecea pe roşu şi nu ajungea la pedale” şi despre un angajat al serviciului de contracte care “nu ştia să lucreze pe calculator”.

“În momentul când am preluat acest mandat, am descoperit că multe contracte care au ajuns la scadenţă nu-şi îndepliniseră condiţiile, fapt pentru care nu le-am prelungit. Existau acolo nişte sume, exista un protocol, exista un contract strict şi domnul de la contracte nu a respectat sarcinile. De altfel, motiv pentru care avem 54 de procese din care aţi văzut câte am câştigat. Văzând această situaţie, era firesc să fac o testare în rândul persoanelor de la contracte. În urma testării dumnealui a luat nota 3. În timpul Comisiei s-a ridicat în picioare, a bătut cu pumnul în masă şi a spus că el nu ştie să lucreze pe calculator. Că de ce nu l-am trimis să se specializeze? Dar nu l-am lăsat fără serviciu. I-am oferit alt loc de muncă. A refuzat. Putea să iasă la şomaj. Nu a vrut să iasă. În instanţă asta s-a întâmplat. Dar mai există căi de atac. Nu sunt hotărâri definitive. Ambele persoane sunt membri PNL. Înţeleg că au fost apărate de avocatul domnilor de la PNL. Celălalt angajat despre care îmi spune domnul Tabarac, era angajat ca şofer de fostul director PNL-ist. Şi avea doar B-ul. Ceilalţi şoferi au toate gradele. Pe maşina pe care a fost dumnealui a făcut-o praf, nefiind profesionist. Altă maşină eu nu am mai cumpărat. Aşa că aveam cinci şoferi pe trei maşini. Era firesc nu să dau pe vreunul afară, ci să fac o testare. În urma testării, dumnealui nu a trecut. Vreau să spun chiar că a intrat pe roşu şi nu ajungea la pedale!”, a declarat Drăguţ în şedinţa publică, stârnind râsete în rândurile consilierilor.

Aceasta a dorit să mai adauge că s-a apărat cu juristul propriu şi că procesele au fost pierdute în baza unui viciu de procedură, motiv pentru care are de gând să reia procesele. Drăguţ a mai afirmat că angajaţii au motivat în instanţă că nu îşi mai puteau achita ratele la bănci, însă ea a intrat în posesia unor documente care dovedesc faptul că aceştia nu îşi achitau ratele nici când erau angajaţi pe posturile din care fuseseră înlăturaţi.

Consilierii liberali au mai adăugat faptul că directorul de la Piaţă duce un război politic cu absolut toţi angajaţii care nu sunt membrii PSD şi au insistat pe faptul că doar şoferul este membru al PNL Brăila, persoana de la contracte, nu.

 

Primarul i-a luat apărarea directorului APT

 

Primarul Marian Dragomir a dorit să sublinieze la rândul său în cadrul şedinţei că nu i se pare normal ca la APT SA să existe cinci şoferi în condiţiile în care mai sunt disponibile doar trei maşini. De asemenea, s-a arătat total revoltat de faptul că un angajat de la contracte la Piaţă nu ştie să utilizeze computerul, în condiţiile în care în Municipiul Brăila sunt sute de tineri în căutarea unui loc de muncă bine plătit. Edilul-şef i-a solicitat directorului Meluţa Drăguţ să remedieze situaţia, iar aceasta a precizat că are de gând să reia procedura.

Ulterior, proiectul privind rectificarea bugetară la APT a fost aprobat cu majoritate de voturi, înregistrându-se doar 7 abţineri din partea grupului PNL şi încă una din partea consilierului municipal independent Lucian Căprariu.

 

Liberalii au continuat cu  acuzaţiile

 

După şedinţa CLM, liberalii brăileni, în frunte cu liderul lor Alexandru Dănăilă, au reluat acest subiect în cadrul unei conferinţe de presă la partid.

Aceştia au acuzat că directorul APT Brăila Meluţa Drăguţ duce un război politic şi hărţuieşte absolut toţi angajaţii care nu au apartenenţă sau care nu susţin PSD. Dănăilă a afirmat că declaraţiile directorului privind şoferul “care nu ajunge la pedale” sunt defăimătoare, deoarece este clar că aceasta a încercat să facă aluzii la statura persoanei în cauză, lucru total nepotrivit. De asemenea, acesta a precizat că este ilegal ca directorul de la Piaţă să testeze şoferii, deoarece doar Poliţia Română poate face asta, în momentul în care eliberează permisul de conducere. Mai mult, Dănăilă, fără să precizeze dacă este vorba despre angajatul de la contracte sau altă persoană, a povestit un episod în care o persoană a fost pusă să lucreze pe un calculator compus doar din monitor şi tastatură, fără unitate centrală şi mouse.

“A luat în calcul faptul că nu este membru PSD. Pentru că ăsta este criteriul principal. Eşti membru PSD rămâi, nu eşti membru PSD, pleci!”, a declarat Dănăilă, cu precizarea că măsura eliminării celor care nu ţin cu social-democraţii vine doar ca să acopere neregulile care se fac la Piaţă. În acest context, liberalul a mai venit cu o acuzaţie privind facturile extrem de mari pentru telefonia mobilă plătite pe lună la APT. Acesta a punctat că este vorba de aproximativ 11.000 lei lunar (cam 110 milioane lei vechi) pentru vreo 15 - 20 telefoane ale angajaţilor care merg pe teren.

“Ca să faci referire la aspectul fizic al unei persoane, dacă luăm în serios chestiunea aceasta... are o altă conotaţie. Este discriminare, categoric! Nu discutăm despre altceva. Dar dânsa pentru PSD luptă şi încearcă să facă tot ceea ce poate pentru partid. Sunt curios dacă doamna director Drăguţ, este hotărâtă să treacă războiul la un alt nivel. Adică vrea să se certe şi cu noi, să se certe cu angajaţii, să se certe cu consilierii? Nu ştiu dacă îi face bine chestiunea asta”, a conchis Dănăilă.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro