Concert Cristi Minculescu şi Nuţu Olteanu în Hard Rock Cafe | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Concert Cristi Minculescu şi Nuţu Olteanu în Hard Rock Cafe

Cristi Minculescu & Nuţu Olteanu Super-Grup va susţine duminică un concert în Hard Rock Cafe din Bucureşti. Evenimentul este important pentru fanii artiştilor deoarece aceştia plănuiesc să îşi aleagă un single în urma prestaţiei live. Rockerii au avut deja 20 de concerte în diverse locaţii din ţară, iar vineri au apărut în premieră la două emisiuni televizate. Repertoriul ales de Minculescu şi Olteanu pentru concertul din 27 aprilie reuneşte piese cunoscute din "patrimoniul" Iris - "Trenul fără naş", "Pe ape", "Doar pentru voi", "Lumina zilei", "Noaptea", "Strada ta", "Cei ce vor fi" etc. Totodată, fanii vor putea asculta şi preluări din repertoriul unor trupe precum AC/DC, Bad Company, Whitesnake sau Led Zeppelin. Dar momentele cele mai interesante vor fi, probabil, asigurate de prezentarea în premieră a câtorva piese de pe noul album, aflat în pregătire. "Va fi contribuţia noastră la renaşterea rock-ului. Piesele sunt în bună tradiţie a anilor noştri de început, dar vor suna foarte fresh, fiind în acelaşi timp româneşti, dar cu un aer scandinav!", a declarat Cristi Minculescu pentru Metalhead.ro. În urma acestor concerte, analizând reacţia publicului, se va alege piesa care va fi promovată ca single-pilot. Reamintim că, în paralel cu activitatea concertistică, trupa lucrează la un nou album, care se înregistrează în Suedia. Biletele costă 40 de lei sau 60 de lei cu loc la masă în faţa scenei şi pot fi găsite şi pe www.iabilet.ro.

De unde porneşte legenda

După cum se ştie, în urmă cu mai bine de un an, vocea care a dat marca inconfundabilă a Iris-ului, Cristi Minculescu, a anunţat că părăseşte definitiv grupul alături de care a cunoscut consacrarea deplină. Mai mult decât atât, el s-a stabilit în Germania, la Regensburg, oraşul unde a renăscut. S-a mutat acolo împreună cu familia şi a comunicat public în repetate rânduri că este vorba de o hotărâre definitivă, dar că el rămâne deschis oricăror colaborări artistice şi că va reveni în România ori de câte ori va fi solicitat să susţină concerte. Ideea revenirii la colaborarea cu Nuţu Olteanu plutea în aer, dar ea s-a materializat la insistenţele Fundaţiei Phoenix, care îl reprezintă pe Cristi Minculescu. Fondator al Iris-ului, compozitor al primelor succese ale grupului şi chitarist solo în epoca de glorie absolută din anii 80, Nuţu s-a stabilit în Suedia la începutul anilor 90, urmându-şi cariera de instrumentist, vocalist şi profesor de muzică. Acesta a răspuns cu inima deschisă invitaţiei primite din partea lui Cristi, fostul său coleg. Mai mult decât atât, i-a alăturat noului proiect şi pe doi excepţionali muzicieni suedezi, cu care colaborează în mod constant de o bună bucată de timp: Anders Diephuis şi Ken Sundberg.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro