Concertele lunii mai în Bucureşti: Peter Gabriel, Al Bano, Dog Eat Dog şi Maria Nazionale | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Concertele lunii mai în Bucureşti: Peter Gabriel, Al Bano, Dog Eat Dog şi Maria Nazionale

Britanicii Peter Gabriel şi Kyla La Grange, dar şi solista de muzică pop din Italia - Maria Nazionale vor concerta în luna mai în premieră în România.
Tot în mai vor susţine la Bucureşti concerte aniversare Benone Sinulescu şi Gheorghe Zamfir. Cei doi vor avea spectacolele aniversare la Sala Palatului, respectiv la Ateneul Român.
Printre artiştii care vor cânta în luna mai în Capitală se numără şi Smiley, Guess Who, Mircea Baniciu, Mariza - noua regină a muzicii fado -, sau Saragossa Band, potrivit agerpres.ro.

Al Bano se întoarce

Cunoscut şi apreciat pentru calităţile vocale inconfundabile ce conferă muzicii italiene o savoare aparte, Al Bano revine pe 7 mai la Sala Palatului din Bucureşti. Artistul va urca pe scenă alături de 90 de instrumentişti de elită ai orchestrei Alexander Simphony Orchestra.
Al Bano le promite românilor o seară muzicală veritabilă din programul căruia nu vor lipsi melodii precum "Nel sole", "Felicita", "Ci sara", "Liberta" sau piese de pe ultimul său material discografic, "Amada e Libera".

Cea mai mare producţie indoor din România

Pe 8 mai, în pavilionul central din cadrul complexului Romexpo, artistul britanic Peter Gabriel va susţine pentru prima dată un concert în România.
Show-ul de la Bucureşti face parte din turneul "Back to Front" ce promovează noul album "So", lansat recent într-o ediţie aniversară.
Concertul pe care Peter Gabriel îl va susţine la Romexpo se anunţă a fi cea mai amplă producţie indoor organizată vreodată la Bucureşti. O scenă de mari dimensiuni (20 de metri deschidere şi 15 metri adâncime), roboţi gigantici (ce cântăresc cinci tone), coregrafii inedite, proiecţii 3D şi jocuri de lumini surprinzătoare sunt doar câteva dintre elementele ce vor face parte din prima întâlnire a publicului român cu Peter Gabriel, potrivit organizatorilor evenimentului.
Tot pe 8 mai, Smiley îşi aşteaptă fanii în spaţiul deschis al Teatrului de Vară Herăstrău pentru un show spectaculos, condimentat cu invitaţi surpriză. Show-ul "Dincolo de cuvinte" va fi încărcat de emoţie şi energie, un mix de sentimente specifice artistului, un spectacol cu numeroase momente inedite susţinute alături de invitaţi.
După concertul sold out din ianuarie, trupa din Republica Moldova Zdob şi Zdub revine la Hard Rock Cafe "by public request" pe 8 mai, de la ora 21,00.
Formaţia 3 Sud Est a revenit în 2014 cu single-ul "Emoţii", iar pe 9 mai, la Sala Palatului, va prezenta publicului noua "faţă" a trupei. Cei trei artişti pregătesc numeroase surprize pentru concert, invitaţi speciali şi au anunţat că vor cânta alături de un band. Trupa promite un eveniment unic, un concert în care fanii vor retrăi, cu emoţie, cele mai frumoase amintiri.
Laurenţiu Mocanu, cunoscut fanilor drept Guess Who, va susţine pe 9 mai, în True Club din Capitală, primul concert Guess Who live with Band.
Un concert-eveniment în care muzica trupei The Beatles va fi interpretată într-o manieră inedită de Adrian Nout & Cantaloop, alături de o serie de muzicieni non-conformişti reuniţi sub egida "BeatlessJazz", va avea loc pe 9 mai, de la ora 22,00, la Hard Rock Cafe din Capitală.
Una dintre cele mai fermecătoare apariţii şi voci ale scenei de jazz din ultimii ani din România, Cătălina-Oana Beta, împreună cu finalistul show-lui TV Vocea României, Adrian Nour, acompaniaţi de trupa Cantaloop, va explora într-o manieră jazzistică non-conformistă celebrele hituri "Hey Jude", "Yesterday", "Yellow Submarine", "All You Need is Love", "Lady Madonna" şi multe altele.

Dog eat Dog - turneu aniversar

Trupa americană Dog Eat Dog va susţine pe 13 mai un concert în clubul Colectiv din Bucureşti. Evenimentul face parte din turneul aniversar care celebrează 20 de ani de la lansarea celui mai aclamat album al lor "All Boro Kings", ce include hiturile "No Fronts", "Whos the king" şi "If These are good times".
În deschidere vor concerta trupele Coma, etalon al mişcării underground româneşti de la începutul anilor 2000 şi până în zilele noastre, şi Nişte Băieţi.
Maria Nazionale, una dintre cele mai iubite artiste de muzică pop din Italia, va concerta pentru prima dată în România pe 13 mai, la Sala Palatului. Artista este renumită pentru vocea sa puternică prin intermediul căreia reuşeşte cu uşurinţă să transmită publicului pasiunea extraordinară cu care îşi interpretează cântecele.
Sala Polivalentă din Bucureşti va găzdui, pe 14 mai, concertul susţinut de Mircea Baniciu sub sloganul "Artă Contra Drog". Invitaţi speciali sunt Ovidiu Lipan ţăndărică şi renumitul cor Accoustic. Bucureştenii se vor putea delecta cu un concert select, în care cele mai îndrăgite piese din repertoriul lui Mircea Baniciu vor fi puse în valoare de parfumul de epocă şi imboldurile rocknroll.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro