Concursul de carting «Aşii Volanului» | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Concursul de carting «Aşii Volanului»

Zeci de copii atraşi de carturi au participat, zilele trecute, la cea de-a treia ediţie a Concursului de carting "Aşii Volanului". Evenimentul a fost organizat de Palatul Copiilor Brăila, în colaborare cu Primăria Municipiului Brăila, având ca partener Direcţia Judeţeană de Sport Brăila, poliţiştii Serviciului Rutier fiind direct implicaţi în activităţile desfăşurate. Concursul s-a adresat copiilor pasionaţi de carturi şi a trezit interesul şi participarea unui număr de 30 de copii - conducători de carturi din 6 judeţe - Brăila, Suceava, Neamţ, Iaşi, Bacău, Argeş şi din municipiul Bucureşti. "Organizată şi desfăşurată pe trei probe de concurs: îndemânare, educaţie teoretică şi viteză, competiţia a vizat atât întrecerea pe echipe, cât şi la individual, participanţii, cu vârste cuprinse între 6 si 18 ani, fiind împărţiţi pe 4 grupe de vârstă", a precizat insp. principal Jenel Şogor, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brăila.
Prima probă a concursului, organizată în parcul din cartierul Lacu Dulce, a urmărit testarea îndemânării copiilor în pilotarea carturilor pe un traseu prestabilit. Participanţii la concurs au avut de completat şi un chestionar de testare şi verificare a cunoştinţelor teoretice pe care le deţin cu privire la regulile de circulaţie. Copiii pasionaţi de carturi, însoţiţi de poliţişti, au desfăşurat apoi proba de măiestrie la volan, adică proba de viteză. Locul I la concursul "Aşii Volanului" a fost ocupat de echipa Palatului Copiilor Brăila, pe locul al II - lea s-au situat echipele din judeţele Suceava, Neamţ şi Iaşi, iar pe locul al III - lea, echipele din Bacău şi Bucureşti.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro