Condimente care tin de cald iarna | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Condimente care tin de cald iarna

Condimentele, autohtone sau provenite de pe alte meleaguri, pot fi folosite pentru a da savoare si gust diferitelor mancaruri. In acelasi timp, au reale proprietati terapeutice, benefice in aceasta perioada in care ne confruntam cu infectii respiratorii si digestive, tulburari de digestie, circulatie periferica deficitara etc. 

Ele stimuleaza secretiile digestive, imbunatatind digestia, accelereaza metabolismul, favorizeaza arderea grasimilor, au efecte antiseptice si antivirale, stimuleaza imunitatea, normalizeaza nivelul colesterolului sangvin si pe cel al glicemiei. Cel mai bine este sa le folosim in stare proaspata, adaugate la sfarsitul prepararii mancarurilor, sau sub forma de pulbere uscata. Pentru efecte terapeutice puternice, le putem utiliza sub forma de infuzie sau tinctura. Iata care sunt condimentele de care trebuie sa profitati in sezonul rece.

  • Scortisoara

Este un antioxidant excelent. Regleaza nivelul glicemiei, al trigliceridelor si colesterolului. Reduce riscul aparitiei diabetului zaharat tip 2, bolilor cardiovasculare si celor neurodegenerative. Scortisoara are proprietati antimicrobiene, antiinflamatoare, favorizeaza digestia si are efecte anticoagulante. Folosirea uleiului esential de scortisoara in lampa de aromoterapie favorizeaza diminuarea poftei de dulce, creste puterea de concentrare si memorare.

  • Ghimbirul

Imbunatateste digestia, normalizeaza hiperaciditatea gastrica, alunga senzatia de greata si voma (inclusiv cea asociata cu raul de miscare sau din timpul sarcinii). Absoarbe gazele si toxinele intestinale, are efecte antiseptice digestive, dar ajuta si la stimularea circulatiei periferice si fluidificarea sangelui. Ghimbirul are si proprietati antioxidante, antivirale, antibacteriene (inclusiv pentru Helicobacter pylori) si antiinflamatoare (reduce inflamatiile articulare).

  • Curcuma

Considerat cel mai scump condiment, curcuma sau sofranul indian este o sursa foarte bogata de antioxidanti, neutralizand actiunea radicalilor liberi. Ajuta la prevenirea unor boli degenerative (Parkinson, Alzheimer) si anumitor tipuri de cancere. Imbunatateste digestia si are efecte inflamatoare la nivelul aparatelor digestiv, osteoarticular si hepatobiliar. Totodata, imbunatateste circulatia cerebrala si activitatea neuronala. Este si un foarte bun antidepresiv natural.

  • Oregano

Uleiul de oregano are proprietati antioxidante, anticancerigene, antibacteriene, antivirale, antifungice si antiparazitare puternice. Este si o sursa excelenta de acizi grasi Omega-3 si de substante antioxidante. Aplicat local la nivel cutanat sau al mucoasei bucale, are efecte antiseptice si antiinflamatoare (inflamatii si infectii cutanate, stomatite, gingivite).

  • Rozmarinul

Favorizeaza secretia de bila si digestia grasimilor. Stimuleaza activitatea mentala, capacitatea de concentrare si de memorare. Are proprietati antioxidante si antiimbatranire, previne degenerarea neuronala si imbunatateste circulatia cerebrala.

  • Hreanul

Are actiune de stimulare a digestiei si proprietati antibiotice si antiseptice. Stimuleaza imunitatea generala a organismului si provoaca vasodilatatie la nivel coronarian.

  • Ardeiul iute

Accelereaza metabolismul, ajuta la arderea grasimilor, scade colesterolul sangvin, imbunatateste digestia si circulatia periferica. Unguentele cu capsaicina din ardeiul iute pot fi utilizate in cazul afectiunilor reumatismale.

  • Cuisoarele

Gratie uleiului esential pe care il contin, au proprietati antiseptice, antibacteriene si antivirale. Reprezinta un anestezic natural folosit in stomatologie pentru ameliorarea durerilor dentare. Mestecate, cuisoarele inlatura mirosul neplacut al cavitatii bucale. Usureaza digestia si diminueaza senzatia de greata si voma.

  • Chimenul

Stimuleaza secretiile digestive si imunitatea, imbunatateste digestia si combate simptomele neplacute asociate digestiei dificile (colici, balonari, greata). Are si proprietati anticancerigene.

  • Cimbrul

Ajuta digestia, are efecte antiseptice intestinale si respiratorii, fluidifica secretiile bronsice, ajuta la normalizarea tensiunii arteriale crescute si a valorilor ridicate ale colesterolului si trigliceridelor.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro