Consecinţe ale desfiinţării spaţiului Schengen | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Consecinţe ale desfiinţării spaţiului Schengen

„Ori de câte ori ducem lipsă de o strategie credibilă la nivel european, ţările adoptă decizii pe cont propriu, ceea ce arată cât de important este pentru Uniunea Europeană să elaboreze o strategie realistă şi fezabilă pentru a soluţiona problema imigraţiei şi mi-e teamă că cetăţenii din Balcanii Occidentali ar putea plăti cel mai mare preţ", a spus Miroslav Lajcak într-un interviu pentru cotidianul bosniac Nezavisne Novine, transmite Hina. În opinia sa, soluţia la actuala criză cauzată de afluxul de migranţi constă în protejarea graniţelor externe ale spaţiului Schengen şi înregistrarea refugiaţilor care ajung la aceste frontiere. Şeful diplomaţiei slovace a adăugat că nu crede că această criză va duce la dezintegrarea Uniunii Europene. „UE va fi aici pentru că fiecare stat membru are nevoie de ea", a menţionat el.
Preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, afirmase că Uniunea Europeană are la dispoziţie „numai două luni" pentru a pune criza migraţiei sub control şi că în caz contrar spaţiul de liberă circulaţie Schengen se va prăbuşi, iar blocul comunitar ar putea eşua ca proiect politic, scrie digi24.ro.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro