Important de mentionat este ca, in cadrul sedintei convocata rapid de primarul municipiului pentru a trece prin CLM propunerea ANRE, grupul de consilieri ai PSD au reprosat edilului sef faptul ca a convocat o astfel de sedinta care nu permite studiu pe comisii a documentelor care fundamenteaza proiectul de hotarire si ca, practic, in acest fel, forteaza mina consilierilor locali sa acorde votul in probleme de importanta majora pentru comunitate fara a avea cunostinte temeinice asupra temei dezbatute. In plus, un alt repros venit tot din partea grupului PSD a vizat faptul ca municipalitatea a propus doar minimul de subventie impus de legislatia in domeniu.
Aceste interventii l-au infuriat pe primar, care a izbucnit in incercarea de a lamuri consilierii din formatiunea politica amintita ca acesta este efortul maxim pe care bugetul local si-l permite.
Schimbul de replici a culminat cu declaratia consilierului Doru Damian, care a anuntat ca paraseste sedinta, dar a revenit asupra deciziei la interventia conciliatoare a presedintelui de sedinta. Imediat s-a supus la vot proiectul de hotarire, care a fost aprobat in final cu majoritate de voturi.