I-am intrebat, zilele trecute, pe liderii PSD si PD de ce nu fac acest pas, si nu sesizeaza organele abilitate ale statului, daca lucrurile sint atit de grave, pe cit spun ei. Primul raspuns a fost, de ambele parti, ca au asteptat ca organele abilitate sa se autosesizeze. Cum autosesizarea nu prea a dat rezultate, pina acum, i-am intrebat daca au curajul sa depuna ei sesizari, si sa-si asume nu doar raspunderea aruncarii unor vorbe, ci si aceea a unor fapte concrete, in ideea combaterii coruptiei si respectarii legilor, mai ales ca au o responsabilitate fata de cetatenii care i-au ales.
Presedintele PD Braila, deputatul Horia Vasioiu, ne-a explicat ca, in ceea ce-l priveste, va pune piciorul in prag, prin transmiterea la Ministerul Admininistratiei si Internelor a unui dosar cu toate neregulile constatate de democrati la Primaria municipiului: "Lucrurile sesizate de noi prin conferintele de presa vor face si subiectul unui material care va fi inaintat Ministerului Administratiei si Internelor, si care este obligat sa ia masuri urgente, sa verifice, sa controleze, sa vada daca am avut dreptate sau nu si sa-i sanctioneze pe vinovati, daca avem dreptate". Precizam ca nu este prima oara cind deputatul PD anunta transmiterea tuturor datelor privind neregulile facute de primarul Cibu, la Bucuresti, la conducerea PD, la conducerea Aliantei DA, sau la minister si, pina acum, nu am sesizat vreun rezultat notabil.
"Am cerut demiterea lui Dan Gheorghe si sesizarea organelor abilitate. O voi face eu, daca nu o face domnul primar"
In ceea ce o priveste, viceprimarul PD Daniela Vasioiu sustine ca, daca primarul nu va sesiza Politia, privind neregulile pe care i le-a raportat, in domeniul transportului in comun, o va face ea. Mai tirziu insa, nu imediat, pentru ca viceprimarul asteapta si rezultatul auditului la Serviciul de Transport Public de Calatori. Vasioiu spune ca in acest domeniu sint clar ilegalitati care tin de sfera penalului, acestea referindu-se la schimbarea traseelor aprobate de CLM de catre seful serviciului., Dan Gheorghe, in colaborare cu primarul insusi: "La momentul la care s-a tinut licitatia de atribuire a traseelor, care s-a petrecut in luna martie, si care s-a petrecut dupa batalii crunte si sub rezerva unei noi analize, dupa sase luni. Deci, sase luni, transportatorii trebuia sa mearga pe traseele alea, sa demonstreze ca nu le-am pus la dispozitie infrastructura, ca-si rup masinile etc. A fost o licitatie bine pusa la punct, cu caiet de sarcini, cu o anumita redeventa, functie de treseu, si asa mai departe. Dupa o anumita perioada de timp, am constatat ca operatorii privati circula pe traseele principale, si nu pe cele pe care le-au adjudecat in urma licitatiei. L-am informat verbal pe domnul primar si a trecut pe linga dinsul. Atunci i-am facut informare scrisa, in care i-am spus clar ca este sub incidenta legii penale, ca domnul Dan Gheorghe a redactat niste procese-verbale false, altele decit rezultatul licitatiei, si am dat termen in care sa lamureasca situatia. I-am spus ca, din momentul acela, eu nu mai am nici un fel de implicare, ca sint chestiuni penale si ramin in sarcina dinsului. A doua zi am convocat operatorii privati, la o sedinta la care am participat si eu, in care le-a atras atentia ca trebuie anulate imediat procesele-verbale ilegale si sa se intre in legalitate. Lucru care am crezut ca s-a petrecut. Probabil ca s-a petrecut pentru o perioada de citeva luni. Imediat dupa aceasta, m-a vizitat domnul Ionel Sirbu, de la Politia municipiului Braila, sa ma intrebe despre aceste lucruri. I-am spus ca procesele-verbale au fost anulate si s-a intrat in legalitate. Deci, dinsul s-a autosesizat imediat, pentru aspectul in cauza. I-au luat declaratie, dupa stiinta mea, si domnului Dan Gheorghe, si lucrurile s-au stins. Dupa aceea, au inceput discutii privind acel termen, de 6 luni, au fost discutii cu privire la prelungirea traseelor principale, nu am fost de acord cu aceste lucruri". Mai mult, viceprimarul sustine ca unele dintre discutiile purtate pe tema transportului public de calatori s-au facut in prezenta unor intrusi tolerati de primar, persoane voinice, care erau de fapt bodyguarzi ai unei anumite firme, ce i-au intimidat pe ceilalti transportatori: "La ultima discutie au fost prezente in sala persoane care nu aveau nimic in comun cu transportatorii privati, in sensul ca nu erau reprezentantii lor - niste oameni voinici, mari. Nici un operator nu a avut curaj sa spuna nimic, atunci cind un anumit traseu a primit de toate, insa eu am intrebat de ce, - eu nu-i sesizasem, in prima faza, pe acei oameni voinici - si i-am intrebat de ce nu comenteaza. "De ce nici unul nu vreti sa va extindeti in Vidin? Toti vreti in Radu Negru, in Viziru, in Buzaului, dar nu vreti in Vidin. De ce in zona aceea nu vrea sa se duca nimeni?" si cind am iesit din sala, mi-au spus "doamna, dar nu ati vazut ca erau acolo bodyguarzi de la TCF?", "Nu i-am vazut, domnule, ca nici nu-i cunosc". Deci, in aceasta atmosfera s-au purtat discutiile acolo, lucru care nu m-a intimidat, eu mi-am spus punctul de vedere. Eu nu sint de acord cu incalcarea legii". Vasioiu a mai explicat ca, daca Constantin Cibu nu sesizeaza organele abilitate, cu privire la neregulile crase pe care i le-a prezentat ea, va depune personal plingere: "In informarea pe care i-am facut-o primarului, pe data de 17 luna trecuta, iar in final am cerut demiterea de urgenta a domnului Dan Gheorghe, care, in opinia mea, are probleme de sanatate. Un om nu poate sa fie atentionat ca incalca legea, ca este sub influenta legii penale, si el sa continue sa faca acelasi lucru, e ceva aici in neregula. Deci, am cerut demiterea lui si sesizarea organelor abilitate. O voi face eu, daca nu o face domnul primar. Asta am scris in informare. Eu astept acum sa imi dea rezultatul auditului, pentru ca se lucreaza la el de citeva saptamini, dar nu e gata".
"Acest lucru trebuie facut de toti consilierii, indiferent din ce partid fac parte"
Presedintele PSD, Gheorghe Bunea Stancu, considera ca daca se discuta despre sesizarea Politiei sau a Parchetului, ar trebui s-o faca toti consilierii, uniti in cuget si-n simtiri, si nu doar cei ai PSD, care sint in minoritate in CLM: "Consiliul Local Municipal are o componenta de 27 de consilieri. PSD are 8 consilieri. Pentru acest lucru trebuie facut de toti consilierii, indiferent din ce partid fac parte, pentru ca toti au obligatia sa respecte legea". Atentionat asupra faptului ca este nevoie de o singura persoana, pentru a fi depusa o sesizare, si ca daca un ales local incalca legea, si ceilalti au observat acest lucru, ei au responsabilitatea fata de cetatean de a incerca sa puna capat neregulilor, nu doar dind din gura, ci si la modul concret, prin sesizarea institutiilor abilitate, Stancu a spus ca, de fapt, el nu are stiinta de aceste ilegalitati, care s-ar face la CLM, si ca se va consulta cu colegii sai consilieri municipali, pentru a se informa exact asupra acestei chestiuni.
Precizam ca un alt PSD-ist, consilierul municipal Doru Damian, si-a exprimat indignarea cu privire la gravele nereguli din transportul public de calatori, atit in cadrul sedintei CLM, cit si a unor conferinte de presa. Mai mult, el s-a grabit sa declare public ca se delimiteaza de ceea ce se intimpla la Serviciul Public de Calatori, pentru a fi clar ca, personal, nu-si asuma raspunderea pentru ceea ce face seful acestui serviciu, aflat in subordinea CLM. Intrebat de ce nu sesizeaza Politia, daca tot acuza chestiuni atit de grave, Damian a dat din colt in colt, vorbind tot despre autosesizarea organelor de control si despre faptul ca el, in calitate de consilier, nu poate face nimic mai mult decit sa critice public ceea ce se intimpla.