Consolidarea digului de la Corbu Vechi, „înecată” în avize și proceduri birocratice | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Consolidarea digului de la Corbu Vechi, „înecată” în avize și proceduri birocratice

* este vorba despre proiectul de amenajare și consolidare a digului din satul Corbu Vechi, despre care foștii reprezentanți ai Administrației Naționale Apele Române au tot  pomenit în ultimii 7 - 8 ani * din ultimele declarații reiese că proiectul a intrat în linie dreaptă, lucrările urmând să înceapă imediat ce se emite și ultimul aviz, așteptat la jumătatea lunii august a.c.

 

După ani de zile în care eroziunea a tot „mâncat” din mal, ajungând până la baza digului care apără satul Corbu Vechi de o revărsare devastatoare a râului Siret, lucrările de consolidare încă mai depind de anumite proceduri birocratice pentru a putea începe. Asta deși fostul director interimar al Serviciului de Gospodărire a Apelor (SGA) Brăila, Neacșu Cristian, ne declara, în urmă cu câteva săptămâni, că șantierul va fi deschis în luna iulie a acestui an.  Dar cum conducerea SGA Brăila a fost schimbată între timp și termenul de începere a lucrărilor a suferit modificări. Când se va deschide șantierul în zonă nu se știe exact, cert este că proiectul este aprobat și are mai toate avizele, cu excepția unei singure aprobări ce vizează supravegherea arheologică în zonă de către specialiștii Muzeului Brăilei ”Carol I”. Pentru mai multe detalii am încercat să o contactăm telefonic pe noua directoare a SGA Brăila, Laura Satnoianu, însă aceasta nu a fost de găsit. Am reușit, în schimb, să vorbim cu inginerul-șef al SGA Brăila, care ne-a informat că proiectul va demara în scurt timp și în teren, nu doar la nivel birocratic. ”Proiectul este aprobat. S-au obținut toate avizele, mai puțin unul. Cei de la Cultură ne-au solicitat să facem un contract cu muzeul pentru supraveghere arheologică, s-a depus documentația care s-a trimis la minister de către muzeu. Urmează să iasă autorizația prin care cei de la muzeu pot face supraveghere arheologică la lucrare. După aceea se semnează contractul cu muzeul pentru supraveghere arheologică și se dă drumul la lucrare. Nu se poate începe lucrarea fără acest contract de supraveghere arheologică. Pe 28 iulie a.c. a fost ședința la București, există o comisie la nivelul ministerului și ni s-a spus că în termen de 15 zile ni se emite autorizația. Și putem începe lucrările efective. Am discutat și cu domnul primar din Măxineni, cum va fi organizarea de șantier, colaborăm foarte bine. Este și în interesul dumnealor și al nostru să facem acest proiect”, a declarat inginerul-șef al SGA Brăila, Tibi Manolache. În ceea ce privește nivel râului Siret, sursa citată ne-a spus că la acest moment nu există niciun risc pentru locuitorii din zonă, dar a precizat că situația este urmărită îndeaproape. ”Nivelul râului Siret este scăzut. Nu mai este nicio problemă deocamdată. Niciun pericol. Urmărim situația în permanență dacă se înregistrează creșteri”, a mai afirmat inginerul SGA Brăila.

Proiectul de consolidare a digului din Corbu Vechi are o valoare de aproape 3 milioane de euro, iar perioada de implementare este de 24 de luni.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro