Ministerul Afacerilor Externe a anunţat că va comunica pe Twitter informaţiile principale pe tema modului în care se organizează alegerile prezidenţiale şi referendumul în străinătate. Oficiali ai MAE au precizat că pe contul respectiv vor apărea acele date care de obicei nu apar în comunicatele de presă, "care vor aduce puţină culoare şi care vor arăta ce se întâmpla în interiorul unei instituţii atunci când se organizează un proces de asemenea anvergură. Este un exerciţiu de transparenţă şi vrem să arătăm că o echipă de oameni din Centrală lucrează cu echipe de oameni din ţările în care vom organiza aceste alegeri şi că între acestea nu se află absolut nimic care să trezească suspiciune".
Contul pe twitter se regaseste accesând link-ul www.twitter.com/MAERomania, unde au fost postate deja o serie de informaţii în acest sens.
