Control la produsele alimentare specifice sărbătorilor pascale | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Control la produsele alimentare specifice sărbătorilor pascale

Cum sănătatea oamenilor este mai presus de orice, inspectorii sanitari ai Compartimentului de Inspecţie şi Control al Factorilor de Risc din Mediul de Viaţă şi de Muncă vor efectua controale igioenico-sanitare exigente în unităţile brăilene care produc sau comercializează produse alimentare specifice sărbătorilor pascale. Astfel, brăilenii vor fi siguri că bunătăţile ce vor împodobi mesele tradiţionale de Paşte nu prezintă risc de îmbolnăvire pentru cei care le consumă.
Sunt vizate unităţile de producere, depozitare, transport şi desfacere a produselor de morărit, panificaţie şi patiserie, cele de alimentaţie colectivă, cum ar fi căminele de bătrâni şi cantine de ajutor social. Nu scapă ochiului vigilent al inspectorilor sanitari nici unităţile care depozitează şi desfac produse alimentare tradiţionale sărbătorilor pascale şi nici unităţile de alimentaţie publică care organizează sărbătoarea Paştelui.
Inspectorii vor verifica dacă alimentele sunt păstrate la temperaturile corespunzătoare, dacă cei care le produc şi comercializează sunt dotaţi cu materiale de curăţenie şi substanţe dezinfectante, precum şi modul în care se respectă legea fumatului în spaţiile închise.
"Aceste controale se desfăşoară în conformitate cu Legea 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii şi cu Ordinul MS nr. 1078/2010 privind aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare şi a structurii organizatorice ale direcţiilor de sănătate publică", a precizat dr. Gabriel Ciochină, directorul Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Brăila, în cadrul şedinţei Colegiului Prefectural al judeţului Brăila care a avut loc miercuri.
Toate neregulile depistate de inspectori vor fi aspru sancţionate.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro