Crater uriaş inexplicabil, apărut în Siberia | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Crater uriaş inexplicabil, apărut în Siberia

Un crater uriaş, cu un diametru de 80 de metri, s-a format brusc în Siberia, într-o provincie al cărei nume se traduce prin sintagma "Capătul lumii", determinându-i pe oamenii de ştiinţă să se deplaseze de urgenţă în regiune pentru a cerceta acest fenomen misterios.
O expediţie ştiinţifică a ajuns în zonă pentru a cerceta acest crater de mari dimensiuni, care s-a format subit în nordul Siberiei, într-o regiune bogată în gaze naturale, informează dailymail.co.uk, citat de mediafax.ro.
Fotografiile realizate din avion prezintă un fel de groapă uriaşă aproape perfect cilindrică, cu diametrul de 80 de metri, ce a apărut dintr-o dată în Peninsula Iamal din nordul Rusiei.
"O echipă de oameni de ştiinţă a fost trimisă să cerceteze craterul", a confirmat publicaţia The Siberian Times.

Cauze necunoscute

Cauzele producerii acestui fenomen în Peninsula Iamal - al cărei nume se traduce prin sintagma "Capătul lumii" - sunt deocamdată necunoscute.
Internauţii ruşi au lansat deja o serie de speculaţii, potrivit cărora craterul uriaş ar indica "locul de aterizare al unei nave extraterestre".
Însă un expert rus consideră că explicaţia cea mai probabilă are legătură cu fenomenul de încălzire globală, care eliberează în aer gazele naturale de suprafaţă, care explodează în atmosferă ca "dopul unei sticle de şampanie".
Experţii spun că zonele întunecate ce formează inelul intern al craterului indică "arsuri severe" care au pârjolit marginile acestuia.
O altă teorie spune că formaţiunea a apărut în urma impactului cu un meteorit care a căzut în acea regiune din Districtul autonom Iamalia-Neneţia, la o distanţă de circa 32 de kilometri de exploatarea de gaze naturale Bovanenkovo.

Gaură formată din interior spre exterior

"Experţii s-au pus de acord în privinţa faptului că solul din jurul gropii pare să fi fost aruncat din interiorul craterului spre exterior, formând un crater suficient de mare prin care pot să zboare mai multe elicoptere Mi-8", afirmă cotidianul The Siberian Times.
Expediţia ştiinţifică organizată de autorităţile din Districtul autonom Iamalia-Neneţia include experţi de la Centrul pentru studii arctice din Rusia şi de la Institutul pentru criosferă din cadrul Academiei de ştiinţe a Federaţiei Ruse.
Specialiştii vor recolta eşantioane de sol, aer şi apă de la faţa locului. Ei vor fi însoţiţi de un specialist de la Ministerul rus pentru situaţii de urgenţă.
Un purtător de cuvânt al ministerului de resort din Iamalia a respins teoria impactului cu un meteorit: "Putem spune cu siguranţă că nu este vorba de un meteorit".
Anna Kurchatova de la Centrul de cercetări ştiinţifice subarctice crede că acel crater s-a format în urma amestecului de apă, sare şi gaze naturale, care au generat o explozie subterană, în urma încălzirii globale. Gazele acumulate în gheaţă s-au amestecat cu nisip, sub scoarţă, apoi cu sare. În urmă cu 10.000 de ani, acea zonă era un fund de mare.
Încălzirea globală ar putea cauza o topire alarmantă în gheaţa aflată sub solul siberian, eliberând astfel gaze şi generând astfel de efecte, precum "explozia dopului unei sticle de şampanie", precizează Anna Kurchatova.
Iamalia, o peninsulă din Oceanul Arctic, reprezintă principala zonă din care Rusia aprovizionează Europa cu gaze naturale.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro