Crescătorii de porci cer subvenţii suplimentare | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Crescătorii de porci cer subvenţii suplimentare

, au avut o întâlnire cu reprezentanţii Ministerului Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale (MAPDR), în care au înaintat propuneri privind acordarea de sprijin financiar în sectorul de creştere a porcilor pentru diminuarea efectelor crizei. "Vrem să fim sprijiniţi la fel ca în UE, pentru îmbunătăţirea condiţiilor de mediu din ferme, să primim subvenţii pentru a putea înfiinţa staţii de epurare şi staţii de biogaz", a explicat preşedintele Patronatului Cărnii de Porc, Gheorghe Caruz. Potrivit acestuia, fermierii din UE au primit de la stat, pentru a se alinia la nivelul comunitar, subvenţii de până la 80% din investiţiile efectuate pentru îmbunătăţirea condiţiilor de mediu.
Potrivit MAPDR, propunerile organizaţiilor profesionale au privit prelungirea aplicării prevederilor Legii 150/2003 privind creditul agricol de producţie, susţinerea programelor de biosecuritate în ferme, acordarea de sprijin financiar pentru creşterea performanţelor în sectorul de reproducţie, precum şi acordarea de subvenţii pentru construcţia de ferme pentru reproducţie.
"Avem nevoie de toate aceste subvenţii pentru a transforma actuala situaţie grea în care se află agricultura românească, astfel încât să reuşim să reducem importurile de produse agricole. Am ajuns să importăm de peste două miliarde de euro", a concluzionat Caruz.
Acesta a adăugat că în cadrul întâlnirii de la MAPDR fermierii au fost informaţi că solicitările lor se încadrează în normele UE, urmând ca ministerul să întocmească un raport pentru acordarea acestora, raport ce va fi trimis spre aprobare la Comisia Europeană.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro