Mergi la conţinutul principal

Pași spre schimbare pentru deținuții de la Penitenciarul Brăila

• Penitenciarul Brăila a participat și a obținut rezultate notabile în cadrul unui proiect interpenitenciar organizat de Penitenciarul Slobozia • la Secțiunea I – Eseu ”Povestea mea de viață, scenariu de film”, din cele trei lucrări înscrise, una a fost premiată cu Premiul II, iar una a primit Premiul Special pentru Optimism și Încredere

 

Deținuții din cadrul Penitenciarului Brăila au fost implicați într-un demers interpenitenciar care vorbește despre responsabilitate, creativitate și drumul dificil către reintegrare. Penitenciarul Brăila s-a remarcat prin participarea și rezultatele obținute în cadrul proiectului interpenitenciar ”Pași spre libertate”, organizat de Penitenciarul Slobozia. ”Nu este vorba doar despre un concurs, ci despre un demers educativ cu miză profund umană, în care creativitatea, reflecția personală și dorința de schimbare se întâlnesc cu sprijinul specialiștilor și cu structuri organizate de lucru.

Eforturile din spatele rezultatelor. Participanții din Penitenciarul Brăila au fost coordonați de echipa de proiect formată din asistent social și psiholog, profesioniști care, dincolo de rolul tehnic, au însoțit pas cu pas procesul de exprimare creativă și personală. Acești specialiști au contribuit la orientarea mesajelor, la clarificarea trăirilor și la transformarea experiențelor personale în materiale artistice și reflexive, capabile să transmită emoție, lecții de viață și responsabilitate”, se arată în comunicatul transmis de agent principal Cosmin Nicoară, purtătorul de cuvânt al Penitenciarului Brăila.

 

O competiție în care mesajul contează mai mult decât premiul

Chiar dacă activitatea a fost una competitivă, cu jurizări, evaluări și criterii clare, arată reprezentanții Penitenciarului Brăila, esența proiectului nu s-a rezumat la clasament. Totuși, persoanele private de libertate din Penitenciarul Brăila au obținut rezultate remarcabile la ambele secțiuni ale proiectului.

La Secțiunea I – Eseu ”Povestea mea de viață, scenariu de film”, din cele trei lucrări înscrise, una a fost premiată cu Premiul II, iar una a primit Premiul Special pentru Optimism și Încredere, evidențiind potențialul creativ și efortul de auto-reflecție al autorilor. ”La Secțiunea a II-a – Mesaj motivațional «Gânduri spre libertate», toți cei trei participanți au fost premiați, obținând Premiul I, Premiul II și Premiul III, fapt ce confirmă nivelul ridicat al implicării și calitatea mesajelor transmise.

Lucrările prezentate au surprins prin sinceritate, originalitate și capacitatea de a transforma experiențe dificile în mesaje cu traseu pozitiv. Pentru mulți dintre participanți, acestea nu au fost simple exerciții, ci ocazii de a-și privi greșelile cu luciditate și de a proiecta o direcție diferită pentru viitor”, a mai arătat sursa citată.

Potrivit reprezentanților unității de detenție, proiectul ”Pași spre libertate” este un exemplu despre modul în care intervențiile psihosociale, activitățile creative și colaborarea interpenitenciară pot construi oportunități reale pentru schimbare.

În comunicatul transmis se arată că Penitenciarul Brăila demonstrează că, dincolo de măsurile custodiale, există un interes constant pentru dezvoltarea personală, pentru încurajarea responsabilității și pentru reducerea riscului de recidivă – teme esențiale într-o societate care își dorește siguranță, dar și recuperare socială acolo unde este posibil. ”Rezultatele obținute de persoanele private de libertate nu reprezintă doar o performanță punctuală, ci confirmă valoarea programelor educative și psihosociale derulate în penitenciar. Ele arată că schimbarea este posibilă atunci când există îndrumare, suport și un cadru care permite exprimarea și reflecția.

Penitenciarul Brăila își reafirmă intenția de a continua astfel de proiecte, convins că pregătirea pentru libertate începe cu pași mici, dar esențiali—pași care, împreună, pot reconstrui drumuri spre comunitate”, a mai transmis purtătorul de cuvânt.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro