Criminal infundat de proba ADN | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Criminal infundat de proba ADN

Misterul uneia dintre faimoasele crime cu autori necunoscuti (AN) ce i-a pus in mare dificultate pe anchetatorii braileni a fost dezlegat. La doi ani de la comiterea asasinatului, proba ADN a fost cea care l-a incriminat pe principalul suspect, care a fost initial scos de sub urmarire penala. In timp ce criminalul ciobanului Musat a fost aruncat dupa gratii, in dosarele "Doctorita Negoita", "Taximetristul" si "Versace" inca se mai cauta autorii.
Joi, procurorii Sectiei de Urmarire Penala si Criminalistica din cadrul Parchetului de pe linga Inalta Curte de Casatie si Justitie au dispus retinerea lui Mihai Vasiloiu, sub aspectul savirsirii infractiunii de omor. Mai apoi, el a fost prezentat magistratilor Tribunalului Bucuresti, cu propunere de arestare preventiva, ce a fost admisa de instanta. Fapta comisa de inculpat a putut fi demonstrata atit prin declaratiile martorilor audiati in cauza, cit si prin administrarea unor probe stiintifice, respectiv expertize medico-legale de determinare a amprentei ADN. Astfel, a rezultat ca Vasiloiu este cel care i-a aplicat victimei, ciobanul Gheorghe Musat, multiple lovituri cu pumnii, picioarele si obiecte contondente (posibil arma de vinatoare), cauzindu-i leziuni care au condus la deces. Initial, prin ordonantele Parchetului de pe linga Inalta Curte de Casatie si Justitie, din datele de 15 septembrie, 13 octombrie, respectiv 10 noiembrie, impotriva inculpatului s-a luat masura obligarii de a nu parasi localitatea. "Savirsirea infractiunii de omor de catre inculpat rezulta din probele administrate in cauza, astfel incit s-a ajuns la concluzia ca acesta se afla in situatia prevazuta de art. 148 lit.b si f din Codul de procedura penala, intrucit a incercat sa zadarniceasca aflarea adevarului prin influentarea unor martori si a savirsit o infractiune pentru care legea prevede pedeapsa inchisorii mai mare de patru ani si exista probe ca lasarea sa in libertate prezinta pericol concret pentru ordinea publica", se arata intr-un comunicat al Biroului de Informare Publica si Relatii cu Presa din cadrul Parchetului de pe linga Inalta Curte de Casatie si Justitie.

Dosarul "Ciobanul Musat" a fost preluat de Parchetul ICCJ

Pentru solutionarea cu promptitudine a cauzei si tinind cont de complexitatea acesteia, s-a dispus preluarea dosarului de catre Sectia de urmarire penala si criminalistica din cadrul Parchetului de pe linga Inalta Curte de Casatie si Justitie, in vederea efectuarii urmaririi penale.
Ciobanul Gheorghe Musat, in virsta de 45 de ani, a fost ucis in noaptea de 30 noiembrie spre 1 decembrie 2006. Anchetatorii precizeaza ca in seara zilei de 30 noiembrie, victima se intorsese de la cimp cu un cird de cirlani pe care-i avea in grija. El a consumat tuica si vin oferite de proprietarul fermei, Mihai Vasiloiu si a stat de vorba cu acesta pina la ora 23.00, intr-una din incaperile sediului administrativ. La acea ora, ciobanul a ramas intr-un fotoliu, iar patronul a parasit ferma. A doua zi dimineata, Mihai Vasiloiu a revenit si l-a gasit pe Gheorghe Musat mort, stind in acelasi fotoliu. S-a stabilit ca moartea victimei s-a datorat socului traumatic si hemoragic, "consecinta unui traumatism cu plagi si infiltratie sanguina pericraniene, fractura de stern, echimoze multiple ale membrelor, fractura piramida nazala, fractura a cutiei craniene la o persoana cu hepatita cronica, intoxicatie etilica, oase craniene subtiri, cusca toracica fragila si oase stern si coaste subtiri".
Principalul suspect a fost proprietarul fermei, Mihai Vasiloiu, care-l banuia pe cioban de furtul/disparitia a 55 de cirlani din cirdul de oi incredintat. Cu toate acestea, pe 21 aprilie 2007, procurorul criminalist a dispus scoaterea de sub urmarire penala a lui Vasiloiu, in temeiul art. 10 lit. c din Codul de procedura penala ("fapta nu a fost savirsita de catre invinuit").

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro