Cristi Borcea, dus la Spitalul Penitenciar Poarta Albă pentru un control medical | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Cristi Borcea, dus la Spitalul Penitenciar Poarta Albă pentru un control medical

Omul de afaceri Cristi Borcea, condamnat în cazul transferurilor de jucători, a fost dus, joi seară, de la Penitenciarul Slobozia la Spitalul Penitenciar Poarta Albă, pentru un control medical, el având probleme medicale dinainte să fie închis, potrivit unor surse din Administraţia Penitenciarelor.
"Persoanele cunoscute cu probleme medicale sunt duse din când în când la controale medicale, care se fac în spitalele din cadrul Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor. Nu a fost nimic grav, el nefiind transportat cu o ambulanţă la Spitalul Penitenciar Poarta Albă", au precizat sursele citate.
Potrivit reprezentanţilor Penitenciarului Spital Poarta Albă, din judeţul Constanţa, Cristi Borcea a ajuns joi seară la Constanţa fiind transferat de la Penitenciarul Slobozia, unde îşi ispăşeşte condamnarea de şase ani şi patru luni de închisoare primită în dosarul transferurilor de jucători.
"Într-adevăr, a fost adus aici de ieri (joi - n.r.), de la Slobozia. Nu putem spune ce are, şi nici cât va rămâne la Penitenciarul Spital Poarta Albă, pentru că datele pacientului sunt confidenţiale", a declarat corespondentului MEDIAFAX purtătorul de cuvânt al instituţiei, Florin Iliescu.
Cristi Borcea a suferit, în martie 2012, o operaţie pe cord, apropiaţii acestuia spunând, imediat după ce omul de afaceri a fost încarcerat, că el are grave probleme de sănătate.
Cristian Borcea, alături de fraţii Ioan şi Victor Becali, se află încarcerat la Penitenciarul Slobozia, unde execută pedepsele primite în dosarul transferurilor de jucători.
Alţi trei condamnaţi din dosarul transferurilor, respectiv Gică Popescu, Mihai Stoica şi George Copos, sunt încarceraţi la Penitenciarul Rahova. şi în cazul acestora, Comisia Penitenciarului Rahova a stabilit ca ei să efectueze pedepsele în regim închis de detenţie.
Gigi Neţoiu va executa pedeapsa tot în regim închis, el fiind încarcerat la Penitenciarul Craiova, unde există acest regim, iar Jean Pădureanu, în regim semideschis, la Spitalul Penitenciarului Jilava.
Curtea de Apel Bucureşti i-a condamnat, în 4 martie, pe Jean Pădureanu la trei ani şi patru luni de închisoare, pe George Copos la trei ani şi opt luni, pe Mihai Stoica la trei ani şi şase luni, pe Cristian Borcea şi Ioan Becali la câte şase ani şi patru luni, pe Victor Becali la patru ani şi opt luni, pe Gheorghe Popescu la trei ani, o lună şi zece zile, iar pe Gigi Neţoiu la trei ani şi patru luni de închisoare cu executare.
Avocaţii lui Cristian Borcea şi Mihai Stoica au depus la Curtea de Apel Bucureşti contestaţie în anulare în cazul condamnărilor primite în dosarul transferurilor de jucători.
Sesizarea lui Mihai Stoica a avut primul termen de judecată în 21 martie. Instanţa a amânat atunci judecarea pentru 4 aprilie, în lipsa motivării deciziei din dosar. La termenul din 4 aprilie, CAB a decis că sesizarea poate fi admisă în principiu, iar în 16 mai a fost fixat un nou termen de judecată în acest dosar.
Contestaţia lui Cristian Borcea a fost înregistrată în 12 martie şi ar fi trebuit judecată în 28 martie, însă a fost amânată până la 25 aprilie, din acelaşi motiv ca şi în cazul lui Mihai Stoica..
Şi avocaţii lui Ioan şi Victor Becali au depus, în 14 martie, la Curtea de Apel Bucureşti, contestaţii în anulare, însă instanîa a decis, în cazul lor că nu sunt admisibile.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro