Fie painea cat de rea, tot mai buna o fac vecinii. Asta o poate spune orice roman care a trecut granita de vest. Localnicii din acea parte a tarii si-au facut deja o ierarhie a calitatii: ungurii fac painea mai buna decat noi, iar sarbii o fac mai buna decat ungurii. Mai trebuie spus ca preturile sunt comparabile. De ce se intampla asta - doar brutarii pot sa spuna, pentru ca isi pazesc cu strasnicie secretul retetei. Painea noastra cea de toate zilele e doar un exemplu al decaderii industriei alimentare autohtone. Acum, nu doar marile magazine, dar si pietele traditionale cu produse agricole sunt invadate de salata verde italiana ori chinezeasca, de usturoiul asiatic, de merele poloneze si perele spaniole, de castravetii si rosiile aduse de la cine stie ce departare.
Anul trecut, Basescu ne invita sa cumparam produse fabricate in Romania. Daca angajatii hipermarketurilor de la noi nu l-au auzit, vecinii nostri unguri au prins ideea si au transcris preturile produselor fabricate la ei pe etichete speciale, ca sa fie cat mai vizibile.
Nu trebuie sa ne imbolnavim din cauza asta, pentru ca si oferta farmaciilor ne este la fel de straina. Pe vremuri, doar anumite medicamente luau, intr-adevar, fata productiei autohtone pentru ca erau mai eficace. Acum, medicii prescriu, iar farmacistii pun pe tejghea leacuri aduse din strainatate. Medicamente altadata ieftine, ca paracetamolul sau aspirina, nu se mai fabrica in Romania si trebuie sa le luam de la altii.
Daca piata produselor e dominata de importuri, macar sfera serviciilor este inca majoritar autohtona. Cu exceptiile de rigoare, cum ar fi constructiile (de autostrazi, de imobile). Cand vine vorba de sanatate, cele mai graitoare exemple au fost date de cei aflati la conducerea tarii, care au preferat sa se trateze in strainatate. Masura educatiei este data de industria subterana a meditatiilor, in ciuda numeroaselor delegatii profesorale trimise in tarile occidentale pentru schimburi generoase de experienta.
Peste toate acestea, vine si Guvernul cu un pachet de masuri anticriza despre care toata lumea se intreaba ce minuni va fi in stare sa faca. E drept ca rolul Executivului este sa adune cat mai multi bani la buget, dar cu ce pret? Instituirea tichetelor de vacanta, majorarea bugetelor de cheltuieli ale unor institutii si-asa supraincarcate de personal, cum e Camera Deputatilor sau impunerea contractelor de munca in locul altor conventii nu par a fi deloc masuri de austeritate, ci mai degraba tentative de aducere la faliment a sectorului privat. Chiar e nevoie sa ne inrautatim singuri situatia? Raspunsul trebuie gasit inainte sa ne ajunga criza la os.
Anul trecut, Basescu ne invita sa cumparam produse fabricate in Romania. Daca angajatii hipermarketurilor de la noi nu l-au auzit, vecinii nostri unguri au prins ideea si au transcris preturile produselor fabricate la ei pe etichete speciale, ca sa fie cat mai vizibile.
Nu trebuie sa ne imbolnavim din cauza asta, pentru ca si oferta farmaciilor ne este la fel de straina. Pe vremuri, doar anumite medicamente luau, intr-adevar, fata productiei autohtone pentru ca erau mai eficace. Acum, medicii prescriu, iar farmacistii pun pe tejghea leacuri aduse din strainatate. Medicamente altadata ieftine, ca paracetamolul sau aspirina, nu se mai fabrica in Romania si trebuie sa le luam de la altii.
Daca piata produselor e dominata de importuri, macar sfera serviciilor este inca majoritar autohtona. Cu exceptiile de rigoare, cum ar fi constructiile (de autostrazi, de imobile). Cand vine vorba de sanatate, cele mai graitoare exemple au fost date de cei aflati la conducerea tarii, care au preferat sa se trateze in strainatate. Masura educatiei este data de industria subterana a meditatiilor, in ciuda numeroaselor delegatii profesorale trimise in tarile occidentale pentru schimburi generoase de experienta.
Peste toate acestea, vine si Guvernul cu un pachet de masuri anticriza despre care toata lumea se intreaba ce minuni va fi in stare sa faca. E drept ca rolul Executivului este sa adune cat mai multi bani la buget, dar cu ce pret? Instituirea tichetelor de vacanta, majorarea bugetelor de cheltuieli ale unor institutii si-asa supraincarcate de personal, cum e Camera Deputatilor sau impunerea contractelor de munca in locul altor conventii nu par a fi deloc masuri de austeritate, ci mai degraba tentative de aducere la faliment a sectorului privat. Chiar e nevoie sa ne inrautatim singuri situatia? Raspunsul trebuie gasit inainte sa ne ajunga criza la os.
